micoză sf [At: DM / Pl: ~ze / E: fr mycose, ger Mikose] Boală provocată de ciuperci.

MICOZĂ, nicoze, s. f. Boală a plantelor, cauzată de ciuperci.

MICOZĂ s.f. 1. (Bot.) Boală a plantelor provocată de anumite ciuperci. 2. (Med.) Afecțiune a pielii datorită unor microbi vegetali, care se pot localiza fie pe piele, fie pe firul de păr; pecingine. [< fr. mycose, germ. Mikose, cf. gr. mykes – ciupercă].

-MICOZĂ² elem. mic(o)-.

MICOZĂ¹ s. f. boală la plante și animale provocată de anumite ciuperci parazite. (< fr. mycose, germ. Mikose)

MICOZĂ ~e f. 1) Boală provocată de microbi vegetali, care atacă pielea, unghiile, părul. 2) Boală infecțioasă a plantelor cauzată de ciuperci parazite. /<fr. mycose, germ. Mikose

mico- [At: DN³ / E: fr myco-, it mico-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) ciuperci.

MICO- Element prim de compunere savantă, cu sensul de „ciupercă”, „referitor la ciuperci”. [< fr. myco-, it. mico-, cf. gr. mykes].

MICET(O)-, -MICETE elem. mic(o)-.

-MICINĂ elem. mic(o)-.

MIC(O)- / MICET(O)-, -MICETE, -MICINĂ, -MICOZĂ elem. „ciupercă”. (< fr. myc/o/-, mycét/o/-, -mycétes, -mycine, -mycose, cf. gr. mykes)

MICO- elem. mic(o)-.

micoză s. f., g.-d. art. micozei; pl. micoze

micoză s. f., g.-d. art. micozei; pl. micoze

micoză s. f., g.-d. art. micozei; pl. micoze

-MICETE „ciuperci, fungi”. ◊ gr. myketes „ciuperci” > L. sav. -mycetes, fr. -mycètes, engl. id. > rom. -micete.

MICETO- „ciuperci, fungi”. ◊ gr. mykes, etos „ciupercă” > fr. mycéto-, engl. id. > rom. miceto-. □ ~fag (v. -fag), adj., (despre insecte) care se hrănește cu ciuperci; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre insecte) care trăiește în interiorul ciupercilor; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce ciuperci; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a ciupercilor; ~id (v. -id), adj., asemănător cu o ciupercă; ~logie (v. -logie₁), s. f., micologie*; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., ordin de ciuperci inferioare, constituind mase gelatinoase, informe și mobile și care trăiesc pe substraturi organice în curs de descompunere.

MICO- „ciuperci, fungi”. ◊ gr. mykes „ciupercă” > fr. myco-, germ. myko-, engl. myco- > rom. mico-. □ ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., asociație de ciuperci din cadrul unei biocenoze; ~derme (v. -derm), s. f. pl., ciuperci filamentoase artrospore, cu aspect fragmentat, care vegetează normal în contact cu aerul; ~ftoră (v. -ftor), s. f., ciupercă ce se hrănește pe o altă ciupercă, fiind sau nu parazită; ~genetic (v. -genetic), adj., referitor la stadiul genetic al ciupercilor; ~litic (v. -litic₂), adj., care distruge ciupercile; ~liză (v. -liză), s. f., distrugere a ciupercilor sub acțiunea agenților externi; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul ciupercilor; sin. micetologie; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul ciupercilor din timpurile geologice; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., grup de microorganisme, intermediare între bacterii și virusuri; ~riză (v. -riză₁), s. f., legătură simbiotică dintre miceliile unor ciuperci și rădăcinile plantelor superioare; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul comunităților micologice; ~static (v. -static), adj., s. n., (substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de preparate microscopice cu ciuperci; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizarea extractelor de ciuperci în scop terapeutic; ~terofite (v. tero-₁, v. -fit), s. f. pl., ciuperci cu viață scurtă; ~trofe (v. -trof), adj., s. f. pl., (plante) care trăiesc în simbioză cu unele specii de ciuperci; ~trofic (v. -trofic), adj., (despre plante) care se nutrește în simbioză cu unele specii de ciuperci.

MICOZĂ s. (MED.) microsporie.

MICOZĂ s. (MED.) microsporie.

MICOZĂ s. f. Nume generic dat bolilor provocate de ciuperci. Cf. DM, LTR². - Pl.: micoze. – Din fr. mycose, germ. Mikose.