mezon sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr méson, ger Meson, eg meson] (Fiz) Particulă elementară instabilă de materie, cu masă intermediară între cea a electronului și cea a protonului.

MEZON s.m. Particulă elementară, cu masa intermediară între cea a electronului și cea a protonului, care intră în componența nucleului atomic. [Cf. fr. méson, engl. meson].

MEZON s. m. particulă elementară instabilă, cu masa intermediară între cea a electronului și cea a protonului; mezotron. (< fr. méson, germ. Meson)

MEZON ~i m. Particulă elementară cu masa între cea a electronului și cea a protonului. /<fr. méson, germ. Meson

mezon s. m., pl. mezoni

mezon s. m., pl. mezoni

mezon s. m., pl. mezoni

MEZON s. (FIZ.) 1. mezotron. 2. mezon K v. kaon; mezon µ v. miuon; mezon p v. pion.

MEZON s. (FIZ.) mezotron.

MEZÓN (< fr.; germ. {i}; {s} mezo-) s. m. (FIZ.) 1. Particulă elementară (boson) instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa de repaus cuprinsă între cea a electronului și cea a protonului; se cunosc mezoni μ (miuoni), mezoni π (pioni) și mezonul K (kaoni). 2. Denumire generică dată mezonilor π și K, cu masa de repaus cuprinsă între cea a leptonilor și cea a barionilor.

MESÓN s. m. (Fiz.) Particulă elementară de materie, cu masa intermediară între cea a electronului și cea a protonului. Cf. LTR². - Pl.: mesoni. Termen internațional format din gr. μέσο- „mijloc” și -on (terminație desprinsă din cuvinte ca electron, proton). Cf. fr. m é s o n, germ. M e s o n, engl. m e s o n.