METEC, meteci, s. m. (Livr.; în Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.

metec sm [At: DEX / Pl: ~i / E: fr métèque] 1 (Ant; lpl) Categorie socială la vechii greci, lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate. 2 Persoană din categoria metecilor (1). 3 (Frr; dep) Străin.

METEC, meteci, s. m. (În Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.

METEC s.m. (Ant.) Nume dat la Atena străinilor stabiliți în acest oraș, care nu aveau nici un fel de drepturi politice. [< fr. métèque, cf. gr. metoikos – străin].

METEC s. m. (în Grecia antică) străin stabilit într-un polis, lipsit de drepturi politice. (< fr. métèque)

*metéc m. (vgr. métoikos, d. metá, după, și oîkos, locuință, care e lat. vicus, de unde vine rom. vecin. V. monoic). Nume dat în vechea Atenă străinilor stabilițĭ acolo: Clistene a acordat multor metecĭ cetățenia. V. mitocan.

metec s. m., pl. meteci

metec (livr.) s. m., pl. meteci

metec s. m., pl. meteci