METALOGRAFIE s. f. 1. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor și cu legătura dintre proprietățile și structurile acestora. 2. Procedeu de tipar înalt care folosește clișee din foi de metal gravate cu dalta. – Din fr. métallographie.

metalografie sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ii / E: fr métallographie] 1 Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor, precum și cu legătura dintre proprietățile și structurile lor. 2 Procedeu de tipar care folosește clișee din foi de metal gravate cu dalta Si: metalotipie (1). 3 Tipar obținut prin metalografie (2) Si: metalotipie (2).

METALOGRAFIE s. f. 1. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor și cu legătura dintre proprietățile și structurile acestora. 2. Procedeu de tipar care folosește clișee din foi de metal gravate cu dalta. – Din fr. métallographie.

METALOGRAFIE s. f. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor cît și cu legătura dintre proprietățile și structurile acestora.

METALOGRAFIE s.f. 1. Ramură a metalurgiei care studiază structura metalelor și aliajelor. 2. (Poligr.) Procedeu de tipar înalt care folosește metalogravura; tipar astfel obținut; metalotipie. [Gen. -iei. / < fr. métallographie, cf. lat. metallum – metal, gr. graphein – a descrie].

METALOGRAFIE s. f. 1. ramură a metalurgiei care studiază structura și proprietățile metalelor și aliajelor. 2. procedeu de tipar înalt care folosește metalogravura; tiparul obținut; metalotipie. (< fr. métallographie)

METALOGRAFIE f. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul componenței și structurii metalelor și a aliajelor. /<fr. métallographie

*metalografíe f. (metal și grafie). Știința metalelor.

metalografie (desp. -lo-gra-) s. f., art. metalografia, g.-d. metalografii, art. metalografiei

metalografie (-lo-gra-) s. f., art. metalografia, g.-d. metalografii, art. metalografiei

metalografie s. f. (sil. -gra-), art. metalografia, g.-d. metalografii, art. metalografiei

METALO- „metal, minereu”. ◊ gr. metallon „carieră, mină” > fr. métallo-, germ. id., engl. id. > rom. metalo-. □ ~cromie (v. -cromie), s. f., tehnică a colorării suprafețelor metalice; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică la contactul cu obiecte metalice; ~geneză (v. -geneză), s. f., formare a zăcămintelor metalifere; ~genie (v. -genie₁), s. f., studiu al genezei și al răspîndirii zăcămintelor minerale în scoarța terestră; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază structura și proprietățile metalelor și aliajelor; ~id (v. -id), s. m., element chimic rău conducător de căldură și electricitate, fiind lipsit de luciu metalic și ductilitate; ~plastie (v. -plastie), s. f., modelare a unui material metaloplastic; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat din centrul globului terestru format din elemente cu densitate mare; ~tecă (v. -tecă), s. f., muzeu de zăcăminte minerale; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a unor compuși metalici în scop terapeutic; ~termie (v. -termie), s. f., metodă de obținere a unor metale sau aliaje din compușii lor, prin reducerea acestora cu ajutorul unui alt metal; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de tipar înalt, care utilizează metalogravura.

METALOGRAFÍE s. f. Ramură a metalurgiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor și a aliajelor, precum și cu legătura dintre proprietățile și structurile lor. Cf. VALIAN, V., NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - Din fr. métallographie.