metalepsă sf [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~se / E: fr métalepse] Figură de stil care constă în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecința unui fapt sau în indicarea consecinței unui fapt pentru cunoașterea unor antecedente.

METALEPSĂ, metalepse, s. f. Figură retorică constînd în schimbarea ordinii normale a ideilor prin substituirea termenilor.

METALEPSĂ s.f. Figură de stil care constă în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecința unui fapt sau invers. [< fr. métalepse, cf. lat., gr. metalepsis – transpoziție].

METALEPSĂ s. f. figură de stil, constând în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecința unui fapt, sau invers. (< fr. métalepse)

metalepsă s. f., g.-d. art. metalepsei; pl. metalepse

metalepsă s. f., g.-d. art. metalepsei; pl. metalepse

metalepsă s. f., g.-d. art. metalepsei; pl. metalepse

metalepsă (gr. metalepsis „transpunere”, „înlocuire”), figură înrudită cu metonimia, prin care se evocă antecedentul prin ceea ce îi urmează sau, invers, ceea ce urmează prin antecedentul său (A). 1. Antecedentul prin succedent: „Și-am crescut, rând pe rând, și ei [bunicii] se micșorau, se micșorau de parcă noi creșteam din trunchiul lor; și bunica și tata mare au tot scăzut [au îmbătrânit] până într-o zi nu s-au mai văzut din pământ [au murit].” (Florența Albu) 2. Succedentul prin antecedent: Se spune că Cicero, după ce a pus să fie executați Lentulus, Cethegus și „toți marii suspecți ai partidului lui Catilina”, „ieșind aprig din închisoarea unde numiții fuseseră uciși”, s-a adresat grupurilor de partizani care-și așteptau rândul și a spus: «Au trăit!» [adică: au murit]. ( → A. de Lamartine, Cicéron) Sin. metaplasm, transumptio, metagramă (Quintilian).

METALÉPSĂ s. f. Figură de stil care constă în indicarea unui amănunt antecedent pentru a sugera consecința unui fapt sau în indicarea consecinței unui fapt pentru cunoașterea unor antecedente. Cf. ANTONESCU, D., COSTINESCU. - Pl.: metalepse. – Din fr. métalepse.