10 definiții pentru mestecău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău.

MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Mesteca2 + suf. -ău.

mestecău1 [At: KLEIN, D. 221 / V: (reg) meșt~, măzdăgău / Pl: (1-2) ~caie, (3) ~căi / E: mesteca2 + -ău] 1 sn (Pop) Băț gros de lemn, în formă de sul, folosit la mestecatul mămăligii, al laptelui în care s-a pus cheagul, al laptelui prins sau al aluatului. 2 sn (Reg) Polonic. 3 sm (Reg; pbl) Persoană care se amestecă în treburile din bucătărie, încurcându-i pe ceilalți.

mestecău2 s [At: GR. S. VII, 119 / Pl: nct / E: mesteca1 + -ău] (Arg) Gură a omului.

MESTECẮU, mestecaie, s. n. (Regional) Făcăleț pentru mestecat mămăliga. Dacă nu se samănă cucuruzul pînă la arminden, poți să bagi mestecăul mămăligei în foc. HEM 1709.

mestecău m. lemn de mestecat mămăliga: mestecău și cuțit POP.

mestecắŭ n., pl. ăĭe (d. mestec 1). Rar. Mestecător de mămăligă, făcăleț, melesteŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mestecắu (reg.) s. n., art. mestecắul; pl. mestecáie

mestecău s. n., art. mestecăul; pl. mestecáie


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MESTECĂU s. v. făcăleț, gură, sucitor, vergea.

mestecău s. v. FĂCĂLEȚ. GURĂ. SUCITOR. VERGEA.

Intrare: mestecău
mestecău substantiv neutru
substantiv neutru (N46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mestecău
  • mestecăul
  • mestecău‑
plural
  • mestecaie
  • mestecaiele
genitiv-dativ singular
  • mestecău
  • mestecăului
plural
  • mestecaie
  • mestecaielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mestecău

etimologie:

  • Mesteca + sufix -ău.
    surse: DEX '09 DEX '98