mestecău¹ [At: KLEIN, D. 221 / V: (reg) meșt~, măzdăgău / Pl: (1-2) ~caie, (3) ~căi / E: mesteca² + -ău] 1 sn (Pop) Băț gros de lemn, în formă de sul, folosit la mestecatul mămăligii, al laptelui în care s-a pus cheagul, al laptelui prins sau al aluatului. 2 sn (Reg) Polonic. 3 sm (Reg; pbl) Persoană care se amestecă în treburile din bucătărie, încurcându-i pe ceilalți.