meserciu sm [At: (a. 1614) GCR I, 45/14 / V: ~săr~ / A și: (nrc) meserciu / Pl: ~ii / E: bg месарче, cf srb mesarče] (Înv) Măcelar (1).

mesercíŭ m. (bg. sîrb. mesar, măcelar, d. meso, cu suf. turc. -ciŭ, cum se deduce din Ĭorga, Negoț. 176: pitarĭ și mesercíĭ, măcelariĭ se numeaŭ „meserciĭ”. Tkt. accentuĭază mesércĭ și-l derivă d. sîrb. meearče, dim. d. mesar). Sec. 17. Măcelar.

mesărciu sm vz meserciu

MESÉRCIU s. v. măcelar.

meserciu s. v. MĂCELAR.

mesérciu (-ii), s. m. – Măcelar. Bg., sb. mesar „măcelar”, cu suf. tc. -či (Scriban). Mai puțin probabilă der. din sb. mesarče, dim. al lui mesar (Tiktin; Candrea). – Der. meserniță (var. din Banat mesarniță), s. f. (măcelărie), din sb. mesarnica.

MESÉRCIU s. m. (Învechit) Măcelar (1). Avram meserciul . . . și alți mulți oameni buni de la noi (a. 1 614). GCR I, 45/14. Un meserci și un cojocari ce sînt de treaba episcopiei (a. 1 662). ap. TDRG, cf. IORGA, S. D. XI, 93, URICARIUL, XIX, 326. De la mesercii ce taie vite, să ia căte 3 pt. de vacă (cca 1 741). IORGA, S. D. VI, 219. De la pitari, plâcintari și mesercii (casapi) cîte 20 lei (a. 1 776). N. A. BOGDAN, C. M. 64. – Accentuat și: (greșit, în dicționare) mesercíu. CADE, SCRIBAN, D. – Pronunțat trisilabic. – Pl.: mesercii. – Și: mesárciu s. m. – Din bg. месарче. Cf. scr. m e s a r č e.

MESĂRCIU s. m. v. meserciu.