măsăriță² sf [At: (a. 1709) IORGA, S. D. X, 261 / Pl: ~țe / E: măsar + -iță] (Îvr; pbl) Soție a măsarului.

măsăriță¹ sf [At: LB / V: mas~, ~ser~, mesar~, mesăr~, meser~ / Pl: ~țe, ~ți / E: masă + -(a)riță] 1 (Ban; Trs) Față de masă. 2 (Îs) ~ de piele Bucată de mușama care servește drept față de masă. 3 (Reg) Bucată de pânză care are diferite utilizări casnice.

MĂSĂRIȚĂ, măsărițe, s. f. (Transilv.) Față de masă.

masăriță sf vz măsăriță¹

măsariță sf vz măsăriță¹

măseriță sf vz măsăriță¹

mesariță sf vz măsariță¹

mesăriță sf vz măsăriță¹

meseriță sf vz măsăriță¹

măsăriță (reg.) s. f., g.-d. art. măsăriței; pl. măsărițe

măsăriță (reg.) s. f., g.-d. art. măsăriței; pl. măsărițe

măsăriță s. f., g.-d. art. măsăriței; pl. măsărițe

MĂSĂRIȚĂ s. v. față de masă.

măsăriță s. v. FAȚĂ DE MASĂ.

MĂSĂRÍȚĂ¹ s. f. 1. (Ban. și Transilv.) Față de masă. Cf. LB, STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Ea. . . scoase din saltarul mesișoarei o măsăriță curată și o întinse pe masă. SLAVICI, ap. TDRG, cf. DDRF, REV. CRIT. III, 160. În fund e o masă nevăpsită, acoperită cu măserițe albe sau cu covoare scumpe de-strămături. PAMFILE, I. C. 437. În mijloc era o masă rotundă, învălitâ c-o măsârițâ țesută în frumoase alesuri românești. AGÎRBICEANU, A. 508, cf. PĂCALĂ, M. R. 412, PRIBEAGUL,. P. R. 28, 56. Ia scoate Tot ce ai în desagă, Pavele!... Pedagogul se execută, așternînd pe o masă lungă un ziar drept măsâriță. BENIUC, M. C. I, 127, cf. id. V. CUC. 57, ALR II/I MN 148, 3 928/102, 833, A I 35, 36, II 3, 4, 6, 7, .8, 12, III 3, 7, 12, 16, 17, 18, MAT. DIALECT, I, 138. [Pîinea] o punem pe masă șî o acoperim c-o mesariță. GL. V. J., cf. com. din TIMIȘOARA. ◊ Măsărițâ de pt'ele = bucată de mușama care servește drept față de masă. ALRM II/I h 401. 2. (Regional) Bucată de pînză care are diferite întrebuințări casnice (Sebeșel-Alba Iulia). CHEST., V 128/76. – Pl: măsărițe și măsăriți (ALR II 3 901/102). – Și: măsăríță (LB), măseríță, măsăríță (STAMATI, D.), mesăriță (A III 3, 12, 18), mesaríță (ib. 16,17 ; accentuat și mesariță ib. 7, GL. V. J.), meseríță (ALR II/I MN 148, 3 928/833) s. f. - Masă¹ + suf. -(a)riță.

MĂSĂRÍȚĂ² s. f. (Învechit, rar, probabil) Soția măsarului. Cîndu vei avea dumneata banii aceștea îi vei da dumneata la jupăneasa Ana măsărița și pentru credință vei lua. . . o scrisoare (a. 1 709). IORGA, S. D. X, 261. - Pl: măsărițe. – Măsar + suf. -iță.

MASĂRÍȚĂ s. f. v. măsăriță¹.

MĂSARÍȚĂ s. f. v. măsăriță¹.

MĂSERÍȚĂ s. f. v. măsăriță¹.

MESARÍȚĂ s. f. v. măsăriță¹.

MESĂRÍȚĂ s. f. v. măsăriță¹.

MESERÍȚĂ s. f. v. măsăriță¹.