MĂSĂRÍȚĂ¹ s. f. 1. (Ban. și Transilv.) Față de masă. Cf. LB, STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Ea. . . scoase din saltarul mesișoarei o măsăriță curată și o întinse pe masă. SLAVICI, ap. TDRG, cf. DDRF, REV. CRIT. III, 160. În fund e o masă nevăpsită, acoperită cu măserițe albe sau cu covoare scumpe de-strămături. PAMFILE, I. C. 437. În mijloc era o masă rotundă, învălitâ c-o măsârițâ țesută în frumoase alesuri românești. AGÎRBICEANU, A. 508, cf. PĂCALĂ, M. R. 412, PRIBEAGUL,. P. R. 28, 56. Ia scoate Tot ce ai în desagă, Pavele!... Pedagogul se execută, așternînd pe o masă lungă un ziar drept măsâriță. BENIUC, M. C. I, 127, cf. id. V. CUC. 57, ALR II/I MN 148, 3 928/102, 833, A I 35, 36, II 3, 4, 6, 7, .8, 12, III 3, 7, 12, 16, 17, 18, MAT. DIALECT, I, 138. [Pîinea] o punem pe masă șî o acoperim c-o mesariță. GL. V. J., cf. com. din TIMIȘOARA. ◊ Măsărițâ de pt'ele = bucată de mușama care servește drept față de masă. ALRM II/I h 401. 2. (Regional) Bucată de pînză care are diferite întrebuințări casnice (Sebeșel-Alba Iulia). CHEST., V 128/76. – Pl: măsărițe și măsăriți (ALR II 3 901/102). – Și: măsăríță (LB), măseríță, măsăríță (STAMATI, D.), mesăriță (A III 3, 12, 18), mesaríță (ib. 16,17 ; accentuat și mesariță ib. 7, GL. V. J.), meseríță (ALR II/I MN 148, 3 928/833) s. f. - Masă¹ + suf. -(a)riță.