MESAPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă italică vorbită de mesapi. – Mesapi + suf. -ic.

mesapic, ~ă a [At: GRAUR, I. L. 204 / Pl: ~ici, ~ice / E: mesapi + -ic] 1 Care aparține mesapilor. 2 Referitor la mesapi.

MESAPIC, -Ă, mesapici, -ce, adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. – Mesapi + suf. -ic.

mesapică (limbă) s. f., g.-d. art. mesapicei

*mesapică (limbă) s. f., g.-d. art. mesapicei

mesapic adj. m., pl. mesapici; f. mesapică, pl. mesapice

mesapic adj. m., pl. mesapici; f. mesapică, pl. mesapice

mesapic adj. m., pl. mesapici; f. sg. mesapică, pl. mesapice

MESAPICĂ s. f. (< adj. mesapic, -ă, cf. fr. mésapique): limbă indo-europeană vorbită de mesapi, locuitori ai peninsulei Salento și ai ținutului Apulia din Italia. Lingviștii consideră că m. este o limbă înrudită cu ilira sau chiar un dialect al acesteia, transplantat din Illyricum în ținuturile amintite, la începutul primului mileniu î.e.n. De la mesapi ne-au rămas mai multe inscripții (aproape exclusiv toponimice), care au fost adunate de lingvistul italian Fr. Ribezzo (1875-1925) în lucrarea Corpus Inscriptionum Massapicarum, Roma, 1944.

MESÁPIC, -Ă adj. Care aparține mesapilor, privitor la mesapi. Limba mesapică . . . e cunoscută din vreo 200 de inscripții. GRAUR, I. L. 204. - Pl.: mesapici, -ce. – Mesapi + suf. -ic.