6 definiții pentru mersură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mersu sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: mers2 + -ură] 1-2 (Îvp) Mers1 (5-6). 3 (Olt; pbl) Potrivire.

MERSÚRĂ, mersuri, s. f. (Rar) Felul de a merge al cuiva, umblet; mers (2). Mersura lui e că dă... în sus și apoi se lasă iarăși în jos în apă. MARIAN, INS. 309.

MERSÚRĂ, mersuri, s. f. (Rar) Mers (2). – Din mers + suf. -ură.

MERSURĂ s.f. (Ban.} Mers (înainte), progres. Mersurĕ. Profectio. Progressus. AC, 353. Mersurĕ nainte. Profectus. AC, 353. Etimologie: mers + suf. -ură.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MERSÚRĂ s. v. călcătură, mers, mișcare, pas, pășit, umblet.

mersu s. v. CĂLCĂTURĂ. MERS. MIȘCARE. PAS. PĂȘIT. UMBLET.

Intrare: mersură
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mersu
  • mersura
plural
  • mersuri
  • mersurile
genitiv-dativ singular
  • mersuri
  • mersurii
plural
  • mersuri
  • mersurilor
vocativ singular
plural

mersură

etimologie:

  • mers + sufix -ură.
    surse: DLRM