mendre sfp [At: ALECSANDRI, S. 158 / E: nct] 1 (Fam; îe) A-și face (sau, rar, a-și bate, a-și juca) ~le (cu cineva) A-și face toate gusturile, a-și satisface orice capriciu Si: a-și face de cap. 2 (Îae) A-și bate joc de cineva. 3 (Îae) A batjocori, a necinsti o femeie.

MENDRE s. f. pi. (Numai în expr.) A-și face (sau, rar, a-și bate, a-și juca) mendrele = a face tot ce-i place, a-și satisface capriciile, a-și face gustul; a-și face de cap. Te-am lăsat destul să-ți faci mendrele și să-ți bați joc de mine. VLAHUȚĂ, O. A. II 66. Deși nu mai vorbea de rău aievea în fața împăratului, pe din dos însă își bătea mendrele, cum voiau. ISPIRESCU, E. 37. Dar nu ș-a juca el mendrele îndelung, așa cred eu. CREANGĂ, P. 266.

MENDRE f. pl.: A-și face ~le a-și face de cap; a-și satisface capriciile. /Orig. nec.

mendre f. pl. pofte caprițioase: a-și face mendrele. [Cf. albanez MENDUR, mod, chip].

méndre f. pl. V. mandră 2.

mendre (fam.) s. f. pl. (în: a-și face ~le)

mendre (fam.) s. f. pl.

mendre s. f. pl.

mendre s. f. pl. – Capricii toane, pofte. Origine expresivă, cf. mandră, s. f. (terci de mălai), handră, buleandră, fleand(u)ră, șandra-mandra etc. S-a propus ca etimon alb. mendur „manieră, fel” (Cihac, II, 718; cf. Philippide, II, 723); lat. mendulum (Philippide, Principii, 151); germ. dialectal Männerle (Tiktin). Pentru mandră (pl. mendre, cf. Scriban), pare dubioasă der. sugerată de Bogrea, Dscor., IV, 832, din țig. mandró.

a-și face mendrele expr. 1. a-și satisface capriciile sau interesele. 2. (d. bărbați) a necinsti, a batjocori o femeie.

MÉNDRE s. f. pl. (Familiar, în e x p r.) A-și face (sau, rar, a-și bate, a-și juca) mendrele (cu cineva) = a) a-și face toate gusturile, a-și satisface orice capriciu ; a-și face de cap ; b) (cu determinări care indică persoana) a-și bate joc de cineva ; a batjocori, a necinsti o femeie. După ce și-a făcut mendrele aici, va pleca la București. ALECSANDRI, S. 158, cf. id. T. 1328. Nu-l lăsa să-și facă mendrile. NEGRUZZI, S. I, 185. Dar nu ș-a juca el mendrele îndelung, așa cred eu. CREANGĂ, P. 266. Cu moartea te-am lăsat până acum de ți-ai făcut mendrele cum ai vrut. . . De-acum ți-a venit și ție rîndul să mori. id. ib. 319, cf. 143. Poate să viu o zi, două la Lipsca. . . spre a lăsa mîna liberă doamnei director să-și facă mendrele de gospodină. CARAGIALE, O. VII, 55. Deși nu mai vorbea de râu aevea în fața împăratului, pe din dos însă își bătea mendrele cum voiau. ISPIRESCU, L. 37. Te-ai obrăznicit rău, Casiene. . . Știi că cu mine nu-ți prea poți face mendrele! VLAHUȚĂ, N. 198, cf. id. O. A. II, 66. Ce are să facă omul, dacă ea-și face mendrele la Parisul ceala? CONTEMPORANUL, VI₁ 500, cf. CANDREA, F. 147. Dă spaimu-n vrăbii, latră-n vînt, Își face mendrele; eu cînt Și codrul lin răsună. IOSIF, PATR. 16. Să scapi o dată de mine și să-ți faci, pe urmă, mendrele tale cum îi pofti. HOGAȘ, H. 15, cf. REBREANU, R. II, 147. Eu nu permit să vă faceți în casa mea toate mendrele. C. PETRESCU, C. V. 133. Și-au făcut mendrele cu noi. G. M. ZAMFIRESCU, sf. . N. II, 253. Își pot face, nestingheriți de nimeni, mendrele. CONTEMP. 1949, nr. 164, 4/8. M-a asuprit destul acea Mîntuleasă. Flămînzeam, însetam; ea nu știa de asta, îți făcea mendrele. SADOVEANU, P.M. 55. Trebuie să m-asculți pe mine, dacă vrei să te ți-ai făcut mendrele, ai greșit o dată, acum cred că te-ai săturat. CĂLINESCU, E. O. II, 55. Vă rămînea un crîmpei de loc unde vă făceați mendrele. PAS, Z. I, 209. Mă gîndesc să-i las să-și joace mendrele. VORNIC, P. 117, cf. SCÎNTEIA 1960, nr. 4 845, MERA, L. B. 88. Și-oi cînta. . . S-audă și mamele, Să nu-și bată mendrele. PAMFILE, C. Ț. 260. ◊ (Cu subiectul personificat) Avusesem de gînd a merge într-o climă caldă pentru iarnă, însă holera ce-și face mendrel prin Italia mă obligă a rămînea liniștit la gura sobei. ALECSANDRI, S. 175. Boala își face merndrele mai mult printre tîrgoveți și țărani. PAS, Z. III, 256. - Etimologia necunoscută.