3 intrări

school Articole pe această temă:

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa.

MENȚIONÁT, -Ă, menționați, -te, adj. Care a fost pomenit, citat. [Pr.: -ți-o-] – V. menționa.

menționat, ~ă a [At: (f. a.) URICARIUL, I, 182 / P: ~ți-o~ / Pl: ~ați, ~e / E: menționa] 1 Care a fost semnalat, verbal sau în scris. 2 Care a fost amintit în treacăt Si: pomenit.

MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner.

MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt); a pomeni. ♦ A specifica, a consemna. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mentionner.

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere, de la centru. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. De sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de...= mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). 2. Fig. Într-o poziție socială superioară; într-un rang înalt. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. ◊ Compus: sus-pus = care este într-un post înalt, în vârful ierarhiei sociale. 3. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică- te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 4. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 5. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) în cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ◊ Compuse: sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte; sus-menționat = menționat mai înainte; sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 6. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Loc. adv. Sus și tare = a) în auzul tuturor, în gura mare; b) Ferm, categoric, energic. 7. (Bis.) într-un loc consacrat ca lăcaș al lui Dumnezeu; în cer. ◊ Loc. adj. și adv. De sus = (care vine) din cer, de la divinitate, de la Dumnezeu. ◊ (Substantivat) Cel de Sus = Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

menționa vt [At: HASDEU, I.C. I, 18/ V: (îvr) ~iuna / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez/ E: fr mentionner] 1 A semnala ceva, verbal sau scris. 2 A aminti în treacăt Si: a pomeni. 3 A consemna în mod expres Si: a specifica.

SUSMENȚIONÁT, -Ă, susmenționați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost menționat, pomenit, amintit mai înainte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. susmentionné.[1]

  1. Recomandată este ortografia cu cratimă (sus-menționat). — gall

MENȚIONÁ, menționez, vb. I. Tranz. A semnala, a pomeni, a aminti, verbal sau în scris, de ceva. Tot ce poate fi menționat e că i-am dat Adamovei... cîteva sute de fiorini. GALACTION, O. I 246. ♦ A indica ceva în mod special, pentru a atrage atenția sau pentru a scoate în relief; a specifica.

SUS-MENȚIONÁT, -Ă, sus-menționați,-te, adj. Menționat mai înainte, mai sus (într-un text scris).

MENȚIONÁ vb. I. tr. A semnala, a pomeni, a aminti ceva. ♦ A indica în mod special (ceva); a specifica. [Pron. -ți-o-. / < fr. mentionner].

SUS-MENȚIONÁT, -Ă adj. Menționat mai înainte, mai sus. [Pron. -ți-o-. / < sus + menționat, după fr. susmentionné].

MENȚIONÁ vb. tr. a semnala, a aminti ceva. ◊ a indica în mod special; a specifica. (< fr. mentionner)

SUS-MENȚIONÁT, -Ă adj. menționat mai înainte, mai sus. (după fr. susmentionné)

A MENȚIONÁ ~éz tranz. 1) A aduce la cunoștință, atrăgând atenția în mod special; a semnala. 2) A aduce vorba în treacăt despre cineva sau despre ceva; a aminti; a pomeni. 3) (persoane) A aprecia printr-o mențiune. [Sil. -ți-o-] /<fr. mentionner

SUS-MENȚIONÁT ~tă (~ți, ~te) Care a fost menționat mai sus, mai înainte. /sus + menționat

*menționéz v. (d. mențiune; fr. mentionner, it. menzionare). Fac mențiune, amintesc, semnalez: a menționa un nume, un fapt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

menționát adj. m. (sil. -ți-o-), pl. menționáți; f. sg. menționátă, pl. menționáte

menționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționeáză

sus-menționát (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționáți; f. sus-menționátă, pl. sus-menționáte

arată toate definițiile

Intrare: menționat
menționat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • menționat
  • menționatul
  • menționatu‑
  • menționa
  • menționata
plural
  • menționați
  • menționații
  • menționate
  • menționatele
genitiv-dativ singular
  • menționat
  • menționatului
  • menționate
  • menționatei
plural
  • menționați
  • menționaților
  • menționate
  • menționatelor
vocativ singular
plural
Intrare: menționa
  • silabație: men-ți-o-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • menționa
  • menționare
  • menționat
  • menționatu‑
  • menționând
  • menționându‑
singular plural
  • menționea
  • menționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • menționez
(să)
  • menționez
  • menționam
  • menționai
  • menționasem
a II-a (tu)
  • menționezi
(să)
  • menționezi
  • menționai
  • menționași
  • menționaseși
a III-a (el, ea)
  • menționea
(să)
  • menționeze
  • menționa
  • menționă
  • menționase
plural I (noi)
  • menționăm
(să)
  • menționăm
  • menționam
  • menționarăm
  • menționaserăm
  • menționasem
a II-a (voi)
  • menționați
(să)
  • menționați
  • menționați
  • menționarăți
  • menționaserăți
  • menționaseți
a III-a (ei, ele)
  • menționea
(să)
  • menționeze
  • menționau
  • menționa
  • menționaseră
Intrare: sus-menționat
sus-menționat adjectiv
  • silabație: -ți-o-nat info
adjectiv compus
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sus-menționat
  • sus-menționatul
  • sus-menționatu‑
  • sus-menționa
  • sus-menționata
plural
  • sus-menționați
  • sus-menționații
  • sus-menționate
  • sus-menționatele
genitiv-dativ singular
  • sus-menționat
  • sus-menționatului
  • sus-menționate
  • sus-menționatei
plural
  • sus-menționați
  • sus-menționaților
  • sus-menționate
  • sus-menționatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

menționat

  • 1. Care a fost pomenit, citat.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi menționa
    surse: DEX '98 DEX '09

menționa

  • 1. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: aminti pomeni semnala attach_file un exemplu
    exemple
    • Tot ce poate fi menționat e că i-am dat Adamovei... cîteva sute de fiorini. GALACTION, O. I 246.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A indica ceva în mod special, pentru a atrage atenția sau pentru a scoate în relief.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: consemna specifica

etimologie:

sus-menționat

etimologie:

  • sus + menționat, după limba franceză susmentionné.
    surse: DN