MELANODERMIE s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie.

melanodermie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr mélanodermie] Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc.

melanodermie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr mélanodermie] Pigmentare excesivă a pielii în urma unor afecțiuni.

MELANODERMIE, melanodermii, s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie.

MELANODERMIE s.f. Pigmentare excesivă a pielii în urma unor afecțiuni. [Gen. -iei. / < fr. mélanodermie, cf. gr. melas – negru, derma – piele].

MELANODERMIE s. f. pigmentație excesivă a pielii în urma unor afecțiuni cronice. (< fr. mélanodermie)

MELANODERMIE f. Stare patologică manifestată printr-o pigmentare anormală a pielii ca urmare a unor afecțiuni. /<fr. mélanodermie

melanodermie s. f., art. melanodermia, g.-d. melanodermii, art. melanodermiei corectat(ă)

melanodermie s. m., art. melanodermia, g.-d. melanodermii, art. melanodermiei

melanodermie s. f., art. melanodermia, g.-d. melanodermii, art. melanodermiei; pl. melanodermii

MELANO- „negru, de culoare închisă, brun, melanic”. ◊ gr. melas, anos „negru” > fr. mélano-, germ. id., engl. id. > rom. melano-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă primordială care formează melanina; sin. melanocit; ~cianodermă (v. ciano-, v. -derm), s. f., pigmentație de culoare brună-albăstruie, datorită fixării sărurilor de argint la nivelul pielii sau al mucoaselor; ~cit (v. -cit), s. n., melanoblast*; ~crat (v. -crat), adj., (despre minerale) de culoare închisă și care predomină în compoziția rocilor magmatice eruptive; ~derm (v. -derm), adj., de rasă neagră; ~dermie (v. -dermie), s. f., pigmentație excesivă a pielii, localizată sau generalizată, în urma unor boli cronice; ~for (v. -for), s. m., celulă conjunctivă care transportă pigmentul melanic; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a pigmenților melanici; ~glosie (v. -glosie), s. f., colorare patologică în negru a limbii; ~leucodermie (v. leuco-, v. -dermie), s. f., tulburare a pigmentației pielii, care constă în zone foarte pigmentate alternînd cu zone lipsite de pigmenți; ~onichie (v. -onichie), s. f., pigmentație în negru a unghiilor, sub formă de striuri longitudinale sau în segmente; sin. melanonichie; ~plachie (v. -plachie), s. f., pigmentație de culoare închisă la nivelul mucoasei bucale; sin. melanoplazie; ~plazie (v. -plazie), s. f., melanoplachie*; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe de culoare închisă; ~spor (v. -spor), s. m., spor de culoare închisă; ~trih (v. -trih), adj., care are părul negru; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., organite celulare ale melanoforilor, în care este depozitată melanina.