MELANODERMIE s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie.

melanodermie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr mélanodermie] Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc.

melanodermie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr mélanodermie] Pigmentare excesivă a pielii în urma unor afecțiuni.^[1]

MELANODERMIE, melanodermii, s. f. Pigmentare patologică, brună sau neagră, localizată sau generalizată, care apare în unele boli cronice ca malaria, tuberculoza sau în intoxicațiile cu săruri de aur, argint etc. – Din fr. mélanodermie.

MELANODERMIE s.f. Pigmentare excesivă a pielii în urma unor afecțiuni. [Gen. -iei. / < fr. mélanodermie, cf. gr. melas – negru, derma – piele].

MELANODERMIE s. f. pigmentație excesivă a pielii în urma unor afecțiuni cronice. (< fr. mélanodermie)

MELANODERMIE f. Stare patologică manifestată printr-o pigmentare anormală a pielii ca urmare a unor afecțiuni. /<fr. mélanodermie

melanodermie s. f., art. melanodermia, g.-d. melanodermii, art. melanodermiei corectat(ă)

melanodermie s. m., art. melanodermia, g.-d. melanodermii, art. melanodermiei

melanodermie s. f., art. melanodermia, g.-d. melanodermii, art. melanodermiei; pl. melanodermii

MELANO- „negru, de culoare închisă, brun, melanic”. ◊ gr. melas, anos „negru” > fr. mélano-, germ. id., engl. id. > rom. melano-. □ ~blast (v. -blast), s. n., celulă primordială care formează melanina; sin. melanocit; ~cianodermă (v. ciano-, v. -derm), s. f., pigmentație de culoare brună-albăstruie, datorită fixării sărurilor de argint la nivelul pielii sau al mucoaselor; ~cit (v. -cit), s. n., melanoblast*; ~crat (v. -crat), adj., (despre minerale) de culoare închisă și care predomină în compoziția rocilor magmatice eruptive; ~derm (v. -derm), adj., de rasă neagră; ~dermie (v. -dermie), s. f., pigmentație excesivă a pielii, localizată sau generalizată, în urma unor boli cronice; ~for (v. -for), s. m., celulă conjunctivă care transportă pigmentul melanic; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a pigmenților melanici; ~glosie (v. -glosie), s. f., colorare patologică în negru a limbii; ~leucodermie (v. leuco-, v. -dermie), s. f., tulburare a pigmentației pielii, care constă în zone foarte pigmentate alternînd cu zone lipsite de pigmenți; ~onichie (v. -onichie), s. f., pigmentație în negru a unghiilor, sub formă de striuri longitudinale sau în segmente; sin. melanonichie; ~plachie (v. -plachie), s. f., pigmentație de culoare închisă la nivelul mucoasei bucale; sin. melanoplazie; ~plazie (v. -plazie), s. f., melanoplachie*; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe de culoare închisă; ~spor (v. -spor), s. m., spor de culoare închisă; ~trih (v. -trih), adj., care are părul negru; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., organite celulare ale melanoforilor, în care este depozitată melanina.