meioză sf [At: DEX / P: me-io~ / Pl: ~ze / E: fr méiose] (Blg) Diviziune a celulei prin separarea de perechi de cromozomi din nucleu și formarea de gameți.

MEIOZĂ s.f. (Biol.) Diviziune celulară mitotică, în care celulele formate au jumătate din numărul cromozomilor celulei-mamă. [Pron. -me-io-. / < fr. méiose, cf. gr. meiosis – scădere].

MEIOZĂ s. f. diviziune celulară în cursul căreia are loc reducerea numărului de cromozomi. (< fr. méiose)

meioză s. f., g.-d. art. meiozei; pl. meioze

meioză s. f., g.-d. art. meiozei; pl. meioze

meioză s. f. (sil. me-io-), g.-d. art. meiozei; pl. meioze

-MEIOZĂ „reducere, diviziune”. ◊ gr. meiosis „descreștere, reducere” > fr. -méiose, germ. id. > rom. -meioză.

MEIÓZĂ (< fr. {i}; {s} meiosis „diminuare”) s. f. (HIST.) Tip de diviziune celulară care implică două fisiuni ale nucleului, în urma căreia dintr-o celulă diploidă (cu număr dublu de cromozomi) rezultă patru celule fiice haploide (având jumătate din numărul de cromozomi ai celulei inițiale); proces caracteristic organismelor care se reproduc sexuat, celulele haploide rezultante se numesc spori la plante și gameți la animale. Sin. diviziune reducțională.

MEIOZĂ s. (BIOL.) diviziune reducțională.

meioză s.f. (biol.) diviziune reducțională. Meioza este un proces de diviziune a celulelor sexuale în cursul căruia are loc reducerea la jumătate a numărului de cromozomi și formarea de gameți.