MEFISTOFELIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique.

mefistofelic, ~ă a [At: ANGHEL, PR. 83 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr méphistophélique] (Liv) 1 Diabolic. 2 Perfid.

MEFISTOFELIC, -Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Livr.; adesea adverbial) Diabolic, drăcesc; răutăcios, perfid. – Din fr. méphistophélique.

MEFISTOFELIC, -Ă, mefistofelici, -e, adj. Diabolic, drăcesc, răutăcios, sarcastic, perfid. Alb apoi de nesomn și cu un zîmbet mefistofelic, apărea și el o dată cu soarele pe deal. ANGHEL, PR. 83.

MEFISTOFELIC, -Ă adj. Diabolic, sarcastic, perfid. [Cf. fr. méphistophélique].

MEFISTOFELIC, -Ă adj. (și adv.) diabolic; sarcastic, perfid. (< fr. méphistophélique)

MEFISTOFELIC ~că (~ci, ~ce) Care denotă răutate și viclenie; cu perfidie și dușmănie; satanic; diabolic. Râs ~. /<fr. méphistophélique

mefistofelic adj. m., pl. mefistofelici; f. mefistofelică, pl. mefistofelice

mefistofelic adj. m., pl. mefistofelici; f. mefistofelică, pl. mefistofelice

mefistofelic adj. m., pl. mefistofelici; f. sg. mefistofelică, pl. mefistofelice

MEFISTOFELIC adj. v. demonic, diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, necurat, satanic.

mefistofelic adj. v. DEMONIC. DIABOLIC. DIAVOLESC. DRĂCESC. INFERNAL. NECURAT. SATANIC.

Mefisto – mefistofelic – De-a lungul vremilor, dracul, această scornire întunecată a religiei, a căpătat zeci de nume: de la diavol la satană, de la Aghiuță la Scaraoschi, de la demon la Asmodeu, de la Belzebuth la Lucifer. Sînt denumiri religioase, populare sau apocrife. În schimb Mefisto – ca simbol și caracteristici – e o creație literară a marelui scriitor german Goethe, care l-a făcut să apară în Faust. La rîndul lui, Goethe s-a inspirat dintr-o carte populară de povestiri din anul 1587, în care pentru prima oară a apărut, într-o formă puțin diferită, numele Mephistophiles, care rezultă din încadrarea numelui Faust între două cuvinte grecești: mè-Faust-ophelès, adică „Acela care nu-i este favorabil lui Faust”. Mefisto nu trebuie deci confundat nici ca aspect, nici ca fire, nici ca îndeletniciri cu dracul vulgar din legendă sau de pe pozele vechi, iar expresia mefistofelic are și alt conținut și caracter decît cel de „drăcesc”. Trăsăturile specifice și distinctive ale personajului creat de Goethe sînt următoarele: Mefisto, sau Mefistofeles, e evident spiritul răului, al viciului, al corupției, dar el nu sperie cu coarnele și nu împinge cu forța, ci, dimpotrivă, atrage în cursă cu vorba, cu viclenia, cu ispitele. E spiritual, isteț, ironic și răutatea lui apare din faptul că se amuză, face un joc din exploatarea slăbiciunilor omenești, pentru a rîde apoi de victima care i-a căzut pradă. Prin urmare Mefisto se aplică unei canalii inteligente, de o perversitate mascată cu un surîs și cu maniere elegante, iar mefistofelic – modului curtenitor dar înșelător, de un diabolic rafinament, de a prinde în laț și a duce la pierzanie. „Alb de nesomn și cu un zîmbet mefistofelic, apărea și el o dată cu soarele pe deal” (D. Anghel, Proză, pag. 83). LIT.

MEFISTOFELIC, -Ă adj. (Livresc) Diabolic, drăcesc; perfid. Alb apoi de nesomn și cu un zîmbet mefistofelic, apărea și el o dată cu soarele pe deal, ca să se bucure de isprava ce făcuse. ANGHEL, PR. 83. Arcul sprîncenelor era lung, dens și cu o zburlire mefistofelică. TEODOREANU, M. II, 72. ◊ (Adverbial) Și-a îndreptat mefistofelic, spre buzele plesnite de ariditatea atîtor suspine, un deget. KLOPȘTOCK, F. 230. Dragul meu – zise Nicoară zîmbind mefistofelic – asta. . . e cu totul altceva. BENIUC, M. C. I, 434. - Pl.: mefistofelici, -ce. – Din fr. méphistophélique.