MARTIR², -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

MARTIR², -Ă, martiri, -e, s. m., s. f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

MARTIR, -Ă, martiri -e, s. m. și f. Persoană care îndură chinuri sau moartea pentru convingerile sale, pentru o credință ¹ sau o atitudine; mucenic. Martir iubite a libertății, Tu mori departe de-al tău pămînt! ALECSANDRI, O. 96. Persoană care suferă chinuri morale sau fizice provocate de cineva sau de ceva. Nu mă mărit! repetă Laura cu o liniște tristă de martiră. REBREANU, I. 88. Prin arșița caniculară, semnîndu-și pașii pe asfalt, Porni din nou martirul nostru de la un cap la celălalt Cutreierînd tot Bucureștii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10.

MARTIR, -Ă s.m. și f. Cel care îndură chinuri pentru convingerile sale; mucenic. ♦ Persoană care suferă mult din cauza cuiva. [Cf. fr., lat., gr. martyr].

MARTIR, -Ă s. m. f. 1. mucenic (al bisericii). 2. cel care îndură chinuri pentru convingerile sale. (< fr., lat., gr. martyr)

MARTIR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru o cauză; mucenic. 2) bis. Persoană care a acceptat condamnarea la moarte fără a se dezice de credința creștină. 3) fig. Persoană supusă unor suferințe, tratamente sau persecuții inumane. /<fr. martyr

mártir, -ă s. (ngr. mártyras, d. vgr. mártyr și mártys, de unde și lat. mártyr, mártyris, it. mártire, sp. mártir. V. martur). Mucenic, cel care a suferit moartea susținîndu-șĭ ideile luĭ religioase orĭ științifice. Fig. Om care a suferit mult. – Fals martír (după fr. martyr).

martiră s. f., g.-d. art. martirei; pl. martire

martiră s. f., g.-d. art. martirei; pl. martire

martiră s. f., g.-d. art. martirei; pl. martire

martir sb. m., -ră sb. f. (mucenic).

MARTIRĂ s. v. mucenică.

MARTIRĂ s. (BIS.) mucenică, (rar) muceniță.

martir¹ s.n. (înv.) v. Martiraj. Martiriu. Martirizare. Martirizație. Mucenicie. Supliciu.

martir², -ă s.m., s.f. (relig. creștină) mielușeaua Domnului (v. mielușel), mucenic², <astăzi rar> muceniță, <pop.> sfânt, sfinții 40 de mucenici (v. sfânt), <înv.> martor, mărturie, mărturisitor, nevoințaș, nevoințat, otroc, sânt.