marmorean, ~ă a [At: VLAHUȚĂ, D. 16 / P: ~re-an / V: (rar) ~mur~ / Pl: ~eeni, ~e / E: fr marmoréen] 1 Făcut din marmură¹ (1). 2 Cu aspect de marmură¹ (1). 3 Care are albeața, netezimea, strălucirea, răceala marmurei¹ (1) Si: (rar) marmoreu, (nob) marmoreic, (nob) marmoriu.

MARMOREAN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-an] – Din fr. marmoréen.

MARMOREAN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. (Franțuzism) Ca de marmură, asemănător marmurei. O vedea viind... spre el cu brațele întinse, cu gîtul gol, alb, marmorean. VLAHUȚĂ, O. AL. II 12. – Pronunțat: -re-an.

MARMOREAN, -Ă adj. Ca de marmură; marmoreu. [Pron. -re-an. / < fr. marmoréen, cf. lat. marmor – marmură].

MARMOREAN, -Ă adj. cu aspect de marmură; marmoreu. (< fr. marmoréen)

MARMOREAN ~ană (~eni, ~ene) Care pare a fi de marmură; asemănător cu marmura. [Sil. -re-an] /<fr. marmoréen

MARMOREEAN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

marmurean, ~ă a vz marmorean

marmorean adj. m. (sil. -re-an), pl. marmoreeni (sil. -re-eni); f. sg. marmoreană, pl. marmoreene

marmoreean (desp. -re-ean) adj. m., pl. marmoreeni (desp. -re-eni); f. marmoreeană, pl. marmoreene

marmoreean (-re-ean) adj. m., pl. marmoreeni (-re-eni); f. marmoreeană, pl. marmoreene

MARMOREAN adj. (înv.) marmoreic, marmoreu, marmoriu. (Cu brațe ~ene.)

MARMOREAN adj. (înv.) marmoreic, marmoreu, marmoriu. (Cu brațe ~.)

marmoreean, -ă adj. <rar> marmoreu, <înv.> marmoreic, marmoriu. Tânăra are brațele de un alb marmoreean.

MARMOREAN, -Ă adj. 1. Făcut din marmură¹ (1) sau cu aspect de marmură. Peretele din fund. . . e îmbrăcat. . . în stuc marmurean, cu vine negricioase și albăstrii. CAMIL PETRESCU, O. II, 401. ◊ (În contexte figurate) Idealiștii simțiră numaidecît lipsa sprijinului realității și se coborîrâ după piedestalul lor marmorean în straturile burgheziei și ale țărănimii. PETICĂ, O. 419. 2. Care are albeața, netezimea, strălucirea, răceala marmurei¹ (1); marmoreu, (neobișnuit) marmoreic. O vedea viind așa nebună spre el, cu brațele întinse, cu gîtul gol, alb, marmorean. VLAHUȚĂ, d. 16, cf. GALACTION, O. 138. - Pronunțat: -re-an. – Pl.: marmoreeni, -e. - Și: (rar) marmurean, -ă adj. – Din fr. marmoréen. – Marmurean: prin apropiere de marmură¹.

MARMUREAN, -Ă adj. v. marmorean.