3 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARMORE s. f. v. marmură1.

MÁRMURĂ1 s. f. 1. (Și, învechit, în sintagmele piatră marmură, piatră de marmură) Varietate de calcar cu structură compactă și fină conținînd și alte minerale care o colorează variat și formează în masa rocii diverse desene ; bloc, lespede din această rocă. Melintia sora lui. . . făcu stîlpu de marmure (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 285/9. împrejurul a toată biserica făcu ca o strașină tot dă marmură albă, cioplită cu flori și foarte scobită și săpată frumos (a. 1654). GCR I, 172/31, cf. 173/4. Masă de marmure naltă cît să radzămă omul. DOSOFTEI, V. S. octombrie 46v/32. Caută de te miră stîlpul de marmură bulgăresc cît este de înalt (a. 1710). GCR 1, 361/8. Păreții caselor pri dinafara tot de marmure scump și tot feliul de scrisori ieroglificești într-însele săpate avea. CANTEMIR, IST. 128, cf. 126, 127. Și au dat de o piatră marmură și supt piatră o căldare mare de aramă (a. 1747). GCR II, 40/22. Mergînd o au aflat și o au luat cu căldarea cum era și cu marmura care era acoperită (a. 1747). id. ib. 40/32. Un mormînt de marmură. MINEIU (1776),103v1/21. Corabia. . . au adus marmuri de cîte îți trebuiesc. ib.161r1/11. Intrarăm într-o curte pardosită cu marmură albă (a.1783). GCR II,130/8. Li s-au cioplit. . . obrazul, grumazii, peptul și picioarele cu cioarecii din marmure albă. ȘINCAI, ap. GCR II, 205/12. Inscripții în marmuri tăiate. MAIOR, IST. 249/19, cf. CHIRIAC, 20. Această piatră, de curată marmoră, este pusă deasupra mormântului de la Elena, împărăteasa. id. ib. Aceste patru statui se vor face de marmură de Franța. CR (1830), 102/37. Picătura de apă căzînd neîncetat pe același punt al unei marmure o petrece cu vreme. MARCOVICI, D. 168/21. Mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I, 192, cf. 50. Din marmor și lemne scumpe toate-s în cetăți lucrate. MUREȘANU, P. 171/11. Apolon cu lira, sculptat în marmură de Paros. FILIMON, O. II, 153. Din mormîntul rece prin marmura zdrobită Crescuse și-nflorise o mică mărgărită. ALECSANDRI, P. II, 88. Și în templele mărețe, colonade-n marmuri albe, Noaptea zeii se preîmblă în veștmintele lor dalbe. EMINESCU, O. I, 44. In dom de marmur negru ei intră liniștiți. id. ib. 93. Trîntește paharul de masa de marmură, prefăăndu-l în țăndări. CARAGIALE, O. II, 61. Se făcea că era o fîntînă de marmură albă ca laptele. ISPIRESCU, l. 244, cf. 38. Artiștii aceia cari au săpat marmurele columnei dacice. ODOBESCU, S. iii, 75. S-așazâ fata. . . pe-o lespede de marmur. COȘBUC, B. 14. În jurul marmorei grele, cîteva fire de iarbă. IBRĂILEANU, A. 52. Și pe masa părăsităalbă marmoră sculptată -. . . Mă întind. BACOVIA, O. 59. Flote de vase duceau odinioară butoaie în Italia și se întorceau de acolo cu marmură. SADOVEANU, O. IX, 285, cf. X, 303. Marmura e lucioasă, străvezie, bătînd ușor în galben ori în vînăt. STANCU, U.R.S.S. 121, cf. 20. Țăcăneau veseli piesele de os pe mesuțele de marmură. DEMETRIUS, A. 58. Apoi se urcă pe trepte, la deal, în casele cele de marmură. RETEGANUL, P. III, 31. I-oi slobozi un frig mare și un ger.. . Și ei or vini să să-ncălzească și i-oi face marmură. ALEXICI, L. P. 258. Găsăște o cireadă dă boi, o stavă dă cai, o stavâ dă bivoli, nește casă de marmure. GRAIUL, I, 44, cf. ALR II 4273, ALRM SN I h 394. Nedreptățile scrie-le pe nisip, iar binefacerile pe marmoră. ZANNE, P. V, 439. ◊ (Ca termen de comparație pentru „alb”, „neted”, „rece”, „dur” etc.) Mă-ntîmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 91. Răsai-nainte-mi ca marmura de clară. id. ib. 232. Începu să-l mîngîie cu mînușițele ei cele grăsulii și netede ca marmora cea bine lustruită. ISPIRESCU, U. 93. În soarta mea m-am împietrit: Rămîn ca marmora de rece. MACEDONSKI, O. I, 36. Fruntea, netedă ca marmora, era acum ușor înnegurată de gînduri. V. ROM. septembrie 1953, 49. ◊ F i g. De lebădă-i e gîtul; de marmoră-al său piept. MACEDONSKI, O, I, 107. Vîntul tăcuse de tot și să stinse deodată murmurul Marilor mări; lopătarii se luptă cu marmura mării. COȘBUC, AE. 129. Plopii. . . pe marmora zăpezii Culcă umbra lor albastră. TOPÎRCEANU, B. 69. E feerie de argint, Cristalizat în țurțuri lungi, Și pe cît ochii ți-i alungi, Pe cît ajungi, E marmur alb, neprihănit, Pustiu și nesfîrșit. ARGHEZI, V. 71. ♦ (La pl.) Varietăți de marmură1 Producturile acestui pămînt. . . din ceata mineralelor, precum: marmure, pietre prețioase. AR (1829), 1961/34. Am stat o zi întreagă pe sub pămînt trecînd din galerii cu marmuri verzi în altele cu marmuri roșcate. CĂLINESCU, S. 340. 2. Obiect sculptat din marmură1 (1). Celelalte marmore ce se află în această sală reprezintă aligorii mitologice. FILIMON, O. II, 153. De la creștet la picioare s-o admiri și s-o dezmierzi Ca pe-o marmură de Paros sau o pînză de Corregio. EMINESCU, O. II, 157. Imaginea femeii, pe care o aseamănă cu Diana, are simplitatea și grația marmurelor antice. VIANU, S. 33. 3. (Regional) Porțelan. Reu apă de micșunele dintr-o oală de marmură. ISPIRESCU, L. 114. Un hîrb de talger de marmură. MARIAN, ap. HEM 1713. Lampă cu pălăria di marmură. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Frumoasă ca o păpușe de marmure. CIAUȘANU, V. 178. Șahan di bliah or di marmură. ALR II/I MN 142, 3911/386. Farfurie de marmură. ALR II 3967/537. Strachină de marmure. ib. 3967/872. ♦ Oală smălțuită. Cf. ALR I 695/542, 677. 4. (Prin Transilv.) Piatră de hotar (LB) ; semn care desparte două holde (chest. IV 129/106). – Pl.: marmuri și marmure. - Și: mármoră, (învechit și regional) mármure s. f.; (regional) mármur subst., mármore (ALRM SN I h 394) s. f., mármor subst., marmară (DR. IV, 104) s. f. – Lat. marmor, -oris.

MARMURĂ2 s. f. (Regional) Numele unei boli a vitelor; armurare (Geoagiu-Orăștie). MAT. DIALECT, I, 261. - Etimologia necunoscută. – Cf. a r m u r a r e.

MÁRMOR s. n. v. marmură.

MÁRMORĂ s. f. v. marmură.

MÁRMURĂ, (2) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Pl. și: (2) marmuri.Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

marmură2 sf [At: MAT. DIALECT. I, 261 / E: ns cf armurare] (Reg) Boală a vitelor nedefinită mai îndeaproape Cf armurare.

marmură1 sf [At: (a. 1580) CUV. D. BĂTR. II, 285/9 / V: ~moră, (îrg) ~mure, (reg) ~mară, ~mor, ~more, ~mur / Pl: ~re, ~ri / E: ml marmor, -oris] 1 (Înv; șîs piatră ~, piatră de ~) Varietate de calcar cristalin cu structură compactă și fină de diverse culori, care se poate sculpta și lustrui, utilizată în lucrări de artă și arhitectură. 2 (înv; îas) Bloc sau bucată de marmură1 (1). 3 (Lpl) Varietăți de marmură1 (1). 4 Obiect sculptat din marmură1 (1). 5 (Reg) Porțelan. 6 (Reg) Oală smălțuită. 7 (Trs) Piatră de hotar. 8 (Trs) Semn care desparte două holde.

MÁRMURĂ, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

MÁRMURĂ, (2, rar) marmure, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată mai ales la lucrări de sculptură și în arhitectură. Să urcă pe trepte la deal în casele cele de marmură. RETEGANUL, P. III 31. Și cînd răsai nainte-mi ca marmura de clară. EMINESCU, O. I 232. Mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I 192. Marmura bălții tresărea, înfiorîndu-se pînă la trestii. SADOVEANU, O. A. II 145. ◊ Expr. A rămîne de marmură = a rămîne împietrit, încremenit de spaimă, de uimire etc.; a înmărmuri. A fi de marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a nu se tulbura de nimic, a rămîne rece la toate. 2. Bloc sau bucată de marmură (1), cioplită și lustruită, statuie de marmură (1). Imaginea femeii, pe care [Eminescu] o aseamănă cu Diana, are simplitatea și grația marmurelor antice. VIANU, S. 33. Artiștii au săpat marmurele columnei dacice. ODOBESCU, S. III 75. Pl. și: murmuri (EMINESCU, O. I 44). – Variante: mármoră (MACEDONSKI, O. I 107) s. f., mármor (COȘBUC, P. I 52) s. n.

MÁRMURĂ s.f. Rocă calcaroasă cristalină care se poate tăia și lustrui ușor, folosită în lucrări de construcție, la executarea obiectelor de artă etc. [Pl. -ri, -re, var. marmoră s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].

MÁRMURĂ s. f. 1. rocă metamorfică cu structură zaharoidă, masivă, care se poate tăia și lustrui ușor. 2. bucată de marmură (1) prelucrată (statuie, element de arhitectură etc.). (< lat. marmor)

MÁRMURĂ ~i f. 1) Rocă calcaroasă dură, de diferite culori, care, prin șlefuire, capătă aspect lucios și neted, fiind folosită în construcție și ca material pentru sculptură. * A rămâne de ~ a încremeni pe loc; a înmărmuri. A fi de ~ (sau a fi rece ca ~a sau ca o ~) a fi indiferent, nepăsător, rece față de orice. 2) Bloc sau sculptură din asemenea material. [G.-D. marmurii] /<lat. marmor, ~oris[1]

  1. Var. marmoră, marmor LauraGellner

arată toate definițiile

Intrare: marmore
marmore
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Marmore
Marmore
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: marmură
marmură1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmură
  • marmura
plural
  • marmure
  • marmurele
genitiv-dativ singular
  • marmure
  • marmurei
plural
  • marmure
  • marmurelor
vocativ singular
plural
marmură2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmură
  • marmura
plural
  • marmuri
  • marmurile
genitiv-dativ singular
  • marmuri
  • marmurii
plural
  • marmuri
  • marmurilor
vocativ singular
plural
marmoră1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmoră
  • marmora
plural
  • marmore
  • marmorele
genitiv-dativ singular
  • marmore
  • marmorei
plural
  • marmore
  • marmorelor
vocativ singular
plural
marmoră2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmoră
  • marmora
plural
  • marmori
  • marmorile
genitiv-dativ singular
  • marmori
  • marmorii
plural
  • marmori
  • marmorilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marmor
  • marmorul
  • marmoru‑
plural
  • marmore
  • marmorele
genitiv-dativ singular
  • marmor
  • marmorului
plural
  • marmore
  • marmorelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

marmură marmoră marmor

  • 1. (numai) singular Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, folosită la lucrări de sculptură și arhitectură.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file 4 exemple
    exemple
    • Să urcă pe trepte la deal în casele cele de marmură. RETEGANUL, P. III 31.
      surse: DLRLC
    • Și cînd răsai nainte-mi ca marmura de clară. EMINESCU, O. I 232.
      surse: DLRLC
    • Mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I 192.
      surse: DLRLC
    • Marmura bălții tresărea, înfiorîndu-se pînă la trestii. SADOVEANU, O. A. II 145.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A rămâne de marmură = a rămâne împietrit, încremenit de spaimă, de uimire etc.
      surse: DLRLC sinonime: înmărmuri
    • 1.2. expresie A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Bloc sau bucată de marmură cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 attach_file 2 exemple
    exemple
    • Imaginea femeii, pe care [Eminescu] o aseamănă cu Diana, are simplitatea și grația marmurelor antice. VIANU, S. 33.
      surse: DLRLC
    • Artiștii au săpat marmurele columnei dacice. ODOBESCU, S. III 75.
      surse: DLRLC

etimologie: