marginalism sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr marginalisme] Teorie economică în care se consideră că valoarea de schimb a unui produs este determinată de ultima unitate disponibilă din acel produs.

MARGINALISM s.n. Teorie economică potrivit căreia valoarea de schimb a unui produs este determinată de ultima unitate disponibilă din acel produs. [< fr. marginalisme].

MARGINALISM s. n. (ec.) curent de gândire potrivit căruia valoarea de schimb a unui produs este determinată de ultima unitate disponibilă din acel produs. (< fr. marginalisme)

marginalism s. n.

MARGINALÍSM (< fr.) s. n. Concepție economică apărută între 1871 și 1874, ca alternativă a marxismului, creată și dezvoltată în mod independent de W.S. Jevons, A. Marshall (Marea Britanie), C. Menger (Austria), L. Walras (Elveția), pe baza studiilor unor economiști ca: A. Cournot, J. Dupuit, J.H. von Tünen, considerată a fi o „revoluție marginalistă” în gândirea economică. Ideea esențială a m. este faptul că fundamentul valorii unei mărfi este utilitatea acesteia, care are un caracter subiectiv, în opoziție cu punctul de vedre al școlii clasice a valorii, conform căreia mărimea valorii este dată de cantitatea de muncă încorporată în unitatea de marfă produsă. M. susține rolul cheie al psihologiei consumatorilor în explicarea funcționării economiei în ansamblul ei. Totodată, m. a produs o modificare a metodelor de analiză prin introducerea calcului marginal.