MARGINALÍSM (< fr.) s. n. Concepție economică apărută între 1871 și 1874, ca alternativă a marxismului, creată și dezvoltată în mod independent de W.S. Jevons, A. Marshall (Marea Britanie), C. Menger (Austria), L. Walras (Elveția), pe baza studiilor unor economiști ca: A. Cournot, J. Dupuit, J.H. von Tünen, considerată a fi o „revoluție marginalistă” în gândirea economică. Ideea esențială a m. este faptul că fundamentul valorii unei mărfi este utilitatea acesteia, care are un caracter subiectiv, în opoziție cu punctul de vedre al școlii clasice a valorii, conform căreia mărimea valorii este dată de cantitatea de muncă încorporată în unitatea de marfă produsă. M. susține rolul cheie al psihologiei consumatorilor în explicarea funcționării economiei în ansamblul ei. Totodată, m. a produs o modificare a metodelor de analiză prin introducerea calcului marginal.