margă sfs [At: ECONOMIA, 8/14 / E: lat marga cf it marga, mg marga] (Glg; înv) Marnă.

*márgă f., pl. e (lat. marga, un cuv. celtic. V. marnă). Min. Argilă care conține calciŭ și care, cînd e compactă, servește ca peatră litografică. Se întrebuințează și la îngrășarea ogoarelor.

margă (înv.) s. f., g.-d. art. margei

margă (înv.) s. f., g.-d. art. margei

margă s. f., g.-d. art. margei

MARGĂ s. v. marnă.

margă s. v. MARNĂ.

MÁRGĂ s. f. sg. (Geol.; învechit) Marnă. Supt pămîntul cel cleios și năsîpos. . . margă tare încă se află, carea nu e alta fără pămînt văros amestecat cu lut cleios. ECONOMIA, 8/14. Sape în țarina sa cea cleioasă niște gropi așa de afund, până ce va găsi humă, margă sau pămînt pietros. ib. 9/2. Huma sau marga. FILIPESCU, D. I, 12/6, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., CIHAC, I, 158, LM, DDRF, ALEXI, W. - Din lat. marga. Cf. it. marga, magh. marga.