Marat m. demagog feroce, din timpul revoluțiunii franceze, asasinat de Charlotte Corday (1744-1793).

amărat, ~ă a vz mărat

mărat, ~ă smf, a [At: PSALT. 286 / Pl: ~ați, ~e / E: pbl ml malehabitus] (Înv) 1-2 (Om) sărman. 3-4 (Om) nenorocit.

‡ MĂRAT adj. Sărman, biet, nenorocit [lat. male habĭtus; 👉 MĂRAC].

mărát, -ă adj. (ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus. Dar cp. și cu nsl. mârati, a-țĭ păsa, a te neliniști). Vechĭ. Acĭ Mac. Sărac, sărman, bĭet nenorocit. – În Ban. mărac (după sărac).

mărat (mărată), adj. – Sărac, amărît, nenorocit. – Var. (Banat) mărac. Mr. mărat. Probabil în loc de *amărat, din amar, cf. amărît (REW 406). Der. din lat. male habitus › it. malato, fr. malade (Tiktin; Candrea) pare dubioasă, ca și cea din gr. μέλας, cu suf. -atus (Capidan, LL, I, 285). Întîlnirea cu sl. márati „a se îngrijora” (Scriban) pare întîmplătoare. Var. se explică prin încrucișarea cu sărac.

MARAT [mará], Jean Paul (1743-1793), medic, publicist și om politic francez. Participant la Revoluția Franceză. În coloanele ziarului său „L’Ami du peuple”, a dus o susținută campanie împotriva politicii capitulante a girondinilor. Ca președinte al Clubului iacobinilor, a avut un rol important în răscoala din 31 mai-2 iun. 1793, soldată cu excluderea girondinilor din Convenția Națională și cu instaurarea dictaturii iacobine. Asasinat de Charlotte Corday.

MĂRAT adj. (sărman). 1. – M. (Bîr I). 2. Mărăței – Mereței s. (Ștef) < dim. mărățel.

mărat, mărată, mărați, mărate, adj. (înv.) sărac, nenorocit, sărman.

MĂRÁT, -Ă adj. (Învechit ; și substantivat) (Om) sărman, nenorocit. Fiile Vavilonului vai de iale (măratele CV, mișiaoa D, mișelealor. H). PSALT. 286. Fiele Vavilonului măratele. CORESI, PS. 375/11. - Pl.: mărați, -te. – Probabil lat. malehabitus.