NĂFRĂMIOARĂ, năfrămioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui năframă; năfrămiță, năfrămuță. – Năframă + suf. -ioară.

maramioară sf vz năfrămioară

mărămioară sf vz năfrămioară

năfrămioară sf [At: MAT. FOLK. I, 106 / V: maramioară, mărămioară / Pl: ~re / E: năframă + -ioară] 1-6 (Reg; șhp) Năframă (1-3) (mică) Si: (reg) năfrămea (1-6), năfrămiță (1-6), (Mar) năfrămucă (1-6), năfrămuță (1-6).

NĂFRĂMIOARĂ, năfrămioare, s. f. Diminutiv al lui năframă; năfrămiță, năfrămuță. – Năframă + suf. -ioară.

MĂRĂMIOARĂ, mărămioare, s. f. Diminutiv al lui maramă.

mărămioară (rar) (desp. -mioa-) s. f., g.-d. art. mărămioarei; pl. mărămioare

năfrămioară (reg.) (desp. nă-fră-mioa-) s. f., g.-d. art. năfrămioarei; pl. năfrămioare

mărămioară (rar) (-mioa-) s. f., g.-d. art. mărămioarei; pl. mărămioare

năfrămioară (rar) (nă-fră-mioa-) s. f., g.-d. art. năfrămioarei; pl. năfrămioare

mărămioară s. f. (sil. -mioa-), g.-d. art. mărămioarei; pl. mărămioare

năfrămioară s. f. (sil. -fră-mioa-), g.-d. art. năfrămioarei; pl. năfrămioare

NĂFRĂMIOARĂ s. v. năfrămuță.

mărămioară s.f. (reg.) = năfrămioară.

năfrămioară s. v. NĂFRĂMUȚĂ.

MARAMIOARĂ s. f. v. năfrămioară.

MĂRĂMIOÁRĂ s. f. v. năfrămioară.

NĂFRĂMIOARĂ s. f. (Regional) Năfrămuță. Pe la cai pe la picioare, Mi-a legat tot mărămioare. ap. șio ii₁, 249. Și ia apă-n mărămioară Și-ți pune la inimioară Să mi te scape de boală. Mat. folk. 1 106. La frînele cailor să ne legați cîte-o năfrămioară. i. cr. i, 17. – Pl.: năfrămioare. – Și: mărămioară, maramioară (tdrg) s. f. – Năframă + suf. -ioară.