maracas sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: sp maracas] Instrument muzical de percuție sud-american, construit dintr-o nucă de cocos care conține grăunțe și nisip.

MARACAS s.n. Instrument muzical construit dintr-o nucă de cocos și un mîner, avînd introduse în interior pietricele sau nisip, care, prin scuturare, produc niște sunete caracteristice, asemănătoare cu ale castanietelor. [< sp. maracas – copac din Peru].

MARACAS s. n. instrument muzical de percuție, din două nuci de cocos cu un mâner, umplute cu nisip sau grăunțe mici, care, prin scuturare, produc sunete asemănătoare cu ale castanietelor. (< sp. maracas)

maracas s. (muz.) Instrument muzical alcătuit dintr-o nucă de cocos în care s-au introdus pietricele sau nisip ◊ „Grupul [Sarmalele reci] – tamburină: M.I., Z. A., maracas: S.R.”; v. și om-orchestră (1975) [și maracase] (din sp. maracas; DJ; DN3, DEX-S)

mărăcaș s vz morcoașă

mărcoajă sf vz morcoașă

mărcoașe sf vz morcoașă

morcoaje sf vz morcoașă

morcoașă sf [At: DDRF / V: mărăcaș s, mărcoajă, mărcoașe (Pl: ~oși), ~rocaș (Pl: ~uri) sn, ~aje, ~roc~, ~oș sn / Pl: ~șe / E: mg marokvas] 1 (La plug) Bârsă. 2 Fiecare dintre cele două semicercuri de fier cu care se ferecă osia carului, ca să nu se roadă Si: bleau. 3 Bucată de fier de la capătul din față al oiștii căruței, terminată cu un cârlig, în care se prind opritorile. 4 (La leucă) Mănușă. 5 (La coasă) Inel metalic în care se introduce coada Si: brățară. 6 Parte bombată a unor obiecte Vz cocoașă.

morcoș sn vz morcoașă

morocaș sn vz morcoașă

morocoașă sf vz morcoașă

*morcoáșă (oa dift.) f., pl. e (sîrb. morkvaša, d. ung. marokvas, id., d. marok, scobitura mîniĭ, și vas, fer). Trans. Ban. Olt. Bleah. – La NPl. Ceaur, 27, -oașe: coasa începu să se miște din morcoașe.

maracas s. n., pl. maracase

maracas s. n., pl. maracase

maracas s. n., pl. maracase

morcoașă (-e), s. f. – Bucea, obadă la roata carului. Mag. marokvas (Cihac, II, 517; Gáldi, Dict., 144), în parte prin intermediul sb. morokvasa (Tiktin; Candrea). În Trans., Banat și Olt. – Der. morcoși, vb. (a pune obezi la roată).

maracas, instrument de percuție autofon de origine indiană din America Latină. M. originare sunt construite din două nuci de cocos scobite și umplute, pe jumătate, cu nisip sau grăunțe mici, fiecare nucă având un mâner. La m. de fabrică – cele utilizate în orch. simf. – nuca de cocos este înlocuită cu lemn sau material plastic. Echiv. engl. cuban rattles; germ. Rumbakugeln.

MARACÁS (cuv. sp.) s. n. Instrument de percuție de origine sud-americană, având forma unei cochilii cu mâner, în interiorul căreia se găsesc bile. Se utilizează în pereche.

MORCOAȘĂ s. v. bârsă, bleau, brățară, cârceie.

morcoașă s. v. BÎRSĂ. BLEAU. BRĂȚARĂ. CÎRCEIE.

morcoașă, morcoașe, s.f. (reg.) tinichea; unealtă proastă.

MĂRĂCAȘ subst. v. morcoașă.

MĂRCOAJĂ s. f. v. morcoașă.

MĂRCOAȘE s. f. v. morcoașă.

MORCOÁȘĂ s. f. 1. (Regional) Nume dat unor piese sau dispozitive folosite pentru a proteja de roadere sau pentru a întări un obiect sau o parte a unui obiect: a) (La plug) Bîrsă. Cf. DDRF, A II 1. b) (La car) Fiecare dintre cele două semicercuri de fier cu care se ferecă osia, ca să nu se roadă; bleau. Cf. H XVIII 277. Capetele osiei, în care intră roțile, să numesc carîmburi și sînt ferecate cu doaue morcoașe. LIUBA-IANA, M. 105. Osie înferată cu două morocașuri. A I 17. c) (La căruță) Bucată de fier de la capătul din față al oiștii, terminată cu un cîrlig, în care se prind opritorile. Mărcoaja rudii. H XVII 275. Cuiu-n cărîmbu mărăcașu. A I 13. d) (La leucă) Mănușă (II 2 f) (Loman-Sebeș). A II 8. e) (La coasă) Inel metalic în care se introduce coada; brățară. Cf. ALRM SN I h 39. 2. Parte bombată a unor obiecte. Vezi cocoașa gîtului Ca morcoașa țestului. MAT. FOLK. 1 241. – Pl.: morcoașe. -- Și: morcoáje (BUGNARIU, n.) s. f., morcóș (H XVII 142, LIUBA-IANA, M. 105, pl. morcoașe) s. n., morocoáșă (GHEȚIE, R. M.) s. f., morocăș (pl. morocașuri) s. n., mărcoáșe (A II 1, pl. mărcoși), mărcoájă s. f., mărăcáș subst. – Din magh. marokvas.