MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹ imediat precedentă sau următoare; într-o zi de marți¹; (în forma marțea) în fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies]. corectat(ă)

marți¹ [At: COD. VOR. 34/21 / Pl: ~, (reg) ~țe / E: ml martis (dies)] 1 sf A doua zi a săptămânii, care urmează după luni. 2 sf (Pop; îs) ~ țea vaselor (sau viermilor, de trăsnet) Zi de marți din prima săptămână a Postului Paștelui. 3 sf (Pop; îs) ~țea încuiată Zi de marți din a doua săptămână a Postului Paștelui. 4 sf (Pop; îs) ~țea ciorilor Zi de marți din Săptămâna brânzei. 5 sf (Pop; îs) ~ țea morților (sau rusitorilor) Sărbătoare celebrată în marțea din a doua săptămână după Duminica Mare Și; rusitori. 6 sf (Reg; îc) Marță-mari Rusalii. 7 av În marțea (1) imediat precedentă sau următoare. 8 av (Șîf marțea) Într-o zi de marți¹ (1). 9 av (Șîf marțea) În timpul zilei de marți¹ (1). 10 av (Pop; îe) Parcă e făcut ~țea (pe gratii) Se zice despre un om lipsit de noroc. 11 av (Pop; îe) Toate pe dos și nunta ~țea Se spune despre un șir de lucruri, de întâmplări care de care mai nepotrivite. 12 av (Îf marțea) În fiecare marți¹ (1). corectat(ă)

marți³ s vz marț²

MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹. ♦ (În forma marțea) În fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies].

MARȚI² s. m. v. marț.

MARȚI¹ s. f. Ziua a doua a săptămînii, care urmează după luni. Marți e zi de sărbătoare, ȘEZ. I 13. Azi e luni și mîni e marți, Pleacă Costea la Galați. ALECSANDRI, P. P. 54. ♦ (Adverbial) a) într-o zi de marți. Marți am fost la teatru. b) (Mai ales în forma articulată) în fiecare marți. Veneau din satele vecine la tîrgurile săptă- mînale, marțea și vinerea, cînd mahalaua era înecată de precupeți, CAMIL PETRESCU, O. II 63. Lunea, marțea n-am lucrat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425.

MARȚI f. A doua zi a săptămânii. /<lat. martis

Marți f. a treia zi a săptămânii. [Lat. MARTIS (DIES)].

marțĭ f. (lat. Martis, a luĭ Marte [adică dies, zi]; it. martedi, pv. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes). A doŭa zi a săptămîniĭ. – P. Marțĭ și Marțea, V. lunĭ.

MARȚ¹ s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

marț² s [At: CONV. LIT. XXI, 28 / V: ~i s / E: tc mars cf it marcio, marzo] 1-2 (Îe) A face (sau a fl, a rămâne etc.) ~ (A câștiga sau) a pierde la unele jocuri, în special la jocul de table, în condițiile în care se punctează dublu. 3-4 (Îae) (A întrece sau) a fi întrecut cu mult. 5-6 (Îae) (A pune sau) a fl pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic.

CIOARĂ (pl. -re, ciori) sf. 1 🐦 Pasăre neagră, cu reflexe vinete, mai mică decît corbul (= 50-53 cent. lungime), cu ciocul mai scurt decît capul, care se hrănește cu insecte și cu păsări; numită și „cioară-vînătă”,„cioară-bălțată”, „cioară-de-pădure”, „cioroaie” sau „cioroaică” (Corvus cornix; Corvus corone) (🖼 1175) ¶ 2 🐦 Varietate de cioară cu ciocul golaș înconjurat de un cerc cenușiu; numită și „cioară-neagră” sau „cioară-de-cîmp” (Corvus frugilegus) (🖼 1176); (P): Cît cioara’n par, foarte puțin timp, numai o clipă; a sta înfipt, a ședea ca cioara’n par, a se fuduli, a se rățoi: sar fi fudulit în ștreang ca cioara’n par (ALECS.); m’or rîde și ciorile de pe gard, toată lumea și-ar bate joc de mine; în blesteme: mînca-i-ar cioarele! adică: să-i rămîie trupul neîngropat și să devie prada cioarelor ¶ 3 🐦 ~-GULERAT = CIOACA¹ 1 ¶ 4 🐦 ~-PUCIOASĂ = DUMBRĂVEANCĂ ¶ 5 Marțea ciorilor 👉 MARȚI¹ ¶ 6 iron. Poreclă dată Țiganului sau Țigăncii: da cască-ți pliscul mai tare, ~, și cîrîie mai disghețat (ALECS.) ¶ 7 În diverse locuțiuni, aproape cu același înțeles ca „dracu”: lucrul ciorilor! știe-l cioarele, lasă-l la cioarele, etc. ¶ 8 🌿 CEAPA-CIORII 👉 CEAPĂ; – FASOLEA-CIORII 👉 FASOLE [comp. alb. sorre; friul čore].

MARȚ¹ s. n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

MARȚ s. m. invar. (Și în forma marți, numai în expr.) A face sau a fi (a rămîne) marț = a) (la jocul de table) a bate (sau a fi bătut), a repurta o victorie (sau a suferi o înfrîngere) dublă într-un singur joc; b) (fig., familiar) a învinge (sau a fi învins), a depăși (sau a fi depășit) într-o anumită împrejurare. Nu e decît un an... de cînd a auzit-o el făcînd marți pe m-me Krauss de la Opera din Paris. DELAVRANCEA, S. 143. Buciume, cimpoaie și alte multe... cîntau într-o unire, de rămîneau marți cei mai buni muzicanți. ISPIRESCU, L. 237. Pot face marț pe un profesor de universitate. CARAGIALE, O. III 169. Variantă: marți s. m.

MARȚEA adv. În fiecare zi de marți. /<lat. martis

marț a. termen de joc, în locuțiunea a face marț: 1. a bate cu desăvârșire (în jocul de table); 2. fig. a covârși, a da de rușine pe cineva, [it. MARCIO, dial MARZO].

2) marț n. (turc. mars, cîștig duplu la table, d. it. marcio [lat. márcidus. V. mîrced], putred, potopit; perderia marcia, a fi marț la joc). Fam. A face marț pe cineva, a-l pune’n cofă, a-l învinge de tot. V. mat 1.

marți² s. f., art. marțea; pl. marți, art. marțile

+marți¹ adv. (Vine ~.)

marți s. f., art. marțea; pl. marți, art. marțile

marți s. f., art. marțea; pl. marți, art. marțile

marți, art. marțea

marți, marțea a.

marț¹ (la jocul de table) s. n. (în expr.)

marțea adv. (Se zice că ~ sunt trei ceasuri rele.)

+marțile adv.

marț¹ (la jocul de table) s. n.

*marțea adv.

marț (la jocul de table) s. n.

marți s. f. – A doua zi a săptămînii. – Mr. marți, megl. marț. Lat. Martis (dies), cf. it. martedì (calabr. marti), prov. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes, alb. martë (Diez, I, 265; Pușcariu 1035; Candrea-Dens., 1055; REW 5382; Philippide, II, 647). Cf. marț. – Der. Mărțica (var. Marțuica), s. f. (nume de vacă născută într-o marți); Marțolea, s. f. (nume de vacă; fantomă care se arată în noaptea de marți spre miercuri, cu ultimul sens poate prin încrucișare cu mîrțină, mîrțoagă, marțafoi (de la marți, după Candrea-Dens., 1055 și Tiktin; din sb. maculja, „vacă roșcată”, după Pascu, Suf., 272 și Pascu, Beiträge, 17). Marțolea a fost considerat și ca der. din martie, cf. expresia Marțolea cu fasolea, care echivalează lui ca martie’n post „la fix, nemișcat”.

marț s. m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva „falit”. – Var. (înv.) marți. It. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin).

marți, marți și marțe s. f. Ziua a doua a săptămânii. ♦ (Bis.) Zi închinată, în cadrul săptămânii liturgice, amintirii celor mai vechi sfinți din calendarul creștin în ordine cronologică, adică prorocilor în general și lui Ioan Botezătorul în special, el fiind considerat ultimul și cel mai mare dintre prorocii Vechiului Testament. ◊ (Pop., în sintagme care denumesc diferite sărbători legate de superstiții) Marțea vaselor sau a viermilor, de trăsnet) = ziua de marți din prima săptămână a postului Paștilor. ◊ Marțea încuiată = ziua de marți din a doua săptămână a postului Paștilor. ◊ Marțea ciorilor = marțea din săptămâna brânzei. ◊ Marțea morților (sau a rusitorilor) = sărbătoare care cade în marțea din a doua săptămână după duminica mare; rusitori. – Din lat. martis (dies).

MARȚ (< tc.) subst. A face (sau a fi, a rămâne) ~ = a câștiga (sau a pierde) la unele jocuri, în special la table, în condițiile în care se punctează dublu; fig. a învinge (sau a fi învins), a fi pus în situația de a nu mai putea replica.

a face (pe cineva) marț expr. 1. a învinge (pe cineva) la jocul de table, fără ca adversarul să aibă vreo piesă scoasă la terminarea jocului. 2. a surclasa / a învinge (pe cineva) fără drept de apel; a dovedi o superioritate covârșitoare asupra unui rival.

nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește expr. nu-i nimic, n-are importanță.

MARȚI¹ s. f., adv. I. S. f. Ziua a doua a săptămînii, care urmează după luni. Sf[îrJș[itul] marți. COD. VOR. 34/21, cf. 122/30, 154/15, 158/4. Sărbătorile drăcești, marțe și miercure, cine va ținea vrăji, aceia să să dea șpanilor (a. 1675). GCR I, 218/36, cf. BUDAI-DELEANU, LEX.; LB. Zilele hotărîte ale săptămînei în carile se fac adunările sînt marța, joia și sîmbăta. AR (1829), 58²/6. Trei marți, trei joi și trei sîmbete de după paști. PAMFILE, VĂZD. 148, cf. id. J. II, 16. Într-o zi de marți din luna lui marte. id. 66. Marța-i zi de sărbătoare, ȘEZ. II, 136, cf. I, 13, III, 25. Azi mi-e luni, Mîine mi-e marți. MAT. FOLK. 116, cf. 90, 117. Cică s-a apucat o nevastă să spele rufele într-o marți seara. ȘEZ. XVIII, 205. ◊ (Popular, în sintagme care denumesc diferite sărbători legate de superstiții) Marțea vaselor (sau viermilor, de trăsnet) = ziua de marți din prima săptămînă a postului paștelui. Cf. MARIAN, S. R., II, 15, id. INS. 300, PAMFILE, VĂZD. 80. Marțea încuiată = ziua de marți din a doua săptămînă a postului paștelui. Cf. PAMFILE, J. III, 90, ARH. FOLK. III, 151. Marțea ciorilor = marțea din săptămînă brînzii. MUSCEL, 27, cf. ALR II/I MN 113, 2850/876. Marțea morților (sau rusitorilor) = numele unei sărbători care cade în marțea din a doua săptămînă după duminica mare; rusitori. Cf. PAMFILE, S. V. 76, ALR II/I MN 113, 2850/29. Marțea dintre tunuri. ib. 2850/130. Marțea strîmbă. ib. 2850/64. ♦ Compus: (regional) marță-mari = rusalii. V. j o i m ă. ALR II 4231/219, cf. ALR II/I h 127/219. II Adv. 1. În marțea¹ (I) imediat precedentă sau următoare. Să vii marți pe la mine. 2. (Și în forma marțea) Într-o zi de marți¹ (I), în timpul zilei de marți. Care obiceiu se ține la legea lor și pănă astăzi de lasă săc marți în săptămînă postului cel mare (a. 1650-1675). GCR I, 235/21, cf. 235/20. Marți de să va intîmpla naștire lui Hristos, iarna va fi gre (cca 1750). id. ib. II, 59/10, cf. MARIAN, INS. 128. Trimite-mi-i negreșit. . . Azi, marți, pe înserate. CAMIL PETRESCU, O. II, 26. Lunea de-om pleca, Marți vom mîneca. MAT. FOLK. 1079. Parcă e făcut marțea (pe gratii), se zice despre un om lipsit de noroc. Cf. ZANNE, P. II, 553, MAT. FOLK. 1178. Toate pe dos și nunta marțea, se spune despre un șir de lucruri, de întîmplări care de care mai nepotrivite. Cf. ZANNE, P. IV, 523. 3. (Numai în forma marțea) În fiecare marți¹ (I). Veneau din satele vecine la tîrgurile săptă- mînale, marțea și vinerea, cînd mahalaua era înecată de precupeți. CAMIL PETRESCU, O. II, 63. Vine de obicei marțea la masă. BENIUC, M. C. I, 421. Eu lunea nu lucrez; Marțea țin de sărbătoare, Miercurea de fată mare. MAT. FOLK. 484. – Pl.: (I) marți și marțe. – Lat. martis [dies].

MARȚ² subst. (Mai ales în expr.) A face (sau a fi, a rămîne etc.) marț = a) a cîștiga (sau a pierde) la unele jocuri, în special la jocul de table, în condiții care se punctează dublu. Să te ferească Dumnezeu. . . să dau un epiec, că ești marț. CONV. LIT. XXI, 28, cf. DDRF, ȘĂINEANU, U., ALEXI, W.; b) a întrece, a depăși (sau a fi întrecut, depășit) cu mult; a face (sau a fi pus în situația) să nu mai poată obiecta sau spune nimic. Cu argumentul din urmă mă făcuse marți. NEGRUZZI, S. I, 260. Fluiere. . . , buciume, cimpoaie și alte multe. . . cîntau într-o unire de rămîneau marți cei mai buni muzicanți. ISPIRESCU, L. 237. Făcînd marți pe m-me Krauss de la opera din Paris. DELAVRANCEA, S. 143. Eu am demnitate și onoare; eu sînt ceva distins, îi fac marț pe toți. BASSARABESCU, V. 204, cf. ZANNE, P. IV, 445. – Și: marți subst. Din tc. mars. Cf. it. m a r c i o (dial. m a r z o), TDRG, CADE, GR. S. VII, 295.