MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹ imediat precedentă sau următoare; într-o zi de marți¹; (în forma marțea) în fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies]. corectată

marți³ s vz marț²

marți² s vz marț¹

marți¹ [At: COD. VOR. 34/21 / Pl: ~, (reg) ~țe / E: ml martis (dies)] 1 sf A doua zi a săptămânii, care urmează după luni. 2 sf (Pop; îs) ~ țea vaselor (sau viermilor, de trăsnet) Zi de marți din prima săptămână a Postului Paștelui. 3 sf (Pop; îs) ~țea încuiată Zi de marți din a doua săptămână a Postului Paștelui. 4 sf (Pop; îs) ~țea ciorilor Zi de marți din Săptămâna brânzei. 5 sf (Pop; îs) ~ țea morților (sau rusitorilor) Sărbătoare cerebrată în marțea din a doua săptămână după Duminica Mare Și; rusitori. 6 sf (Reg; îc) Marță-mari Rusalii. 7 av În marțea (1) imediat precedentă sau următoare. 8 av (Șîf marțea) Într-o zi de marți¹ (1). 9 av (Șîf marțea) În timpul zilei de marți¹ (1). 10 av (Pop; îe) Parcă e făcut ~țea (pe gratii) Se zice despre un om lipsit de noroc. 11 av (Pop; îe) Toate pe dos și nunta ~țea Se spune despre un șir de lucruri, de întâmplări care de care mai nepotrivite. 12 av (Îf marțea) În fiecare marți¹ (1).

MARȚI¹, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marți¹ (1); în ziua de marți¹. ♦ (În forma marțea) În fiecare marți¹ (1). – Lat. martis [dies].

MARȚI² s. m. v. marț.

MARȚI¹ s. f. Ziua a doua a săptămînii, care urmează după luni. Marți e zi de sărbătoare, ȘEZ. I 13. Azi e luni și mîni e marți, Pleacă Costea la Galați. ALECSANDRI, P. P. 54. ♦ (Adverbial) a) într-o zi de marți. Marți am fost la teatru. b) (Mai ales în forma articulată) în fiecare marți. Veneau din satele vecine la tîrgurile săptă- mînale, marțea și vinerea, cînd mahalaua era înecată de precupeți, CAMIL PETRESCU, O. II 63. Lunea, marțea n-am lucrat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425.

MARȚI f. A doua zi a săptămânii. /<lat. martis

Marți f. a treia zi a săptămânii. [Lat. MARTIS (DIES)].

marțĭ f. (lat. Martis, a luĭ Marte [adică dies, zi]; it. martedi, pv. dimartz, fr. mardi, cat. dimars, sp. martes). A doŭa zi a săptămîniĭ. – P. Marțĭ și Marțea, V. lunĭ.

MARȚ¹ s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

marț² s [At: CONV. LIT. XXI, 28 / V: ~i s / E: tc mars cf it marcio, marzo] 1-2 (Îe) A face (sau a fl, a rămâne etc.) ~ (A câștiga sau) a pierde la unele jocuri, în special la jocul de table, în condițiile în care se punctează dublu. 3-4 (Îae) (A întrece sau) a fi întrecut cu mult. 5-6 (Îae) (A pune sau) a fl pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic.

MARȚ¹ s. n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.

MARȚ s. m. invar. (Și în forma marți, numai în expr.) A face sau a fi (a rămîne) marț = a) (la jocul de table) a bate (sau a fi bătut), a repurta o victorie (sau a suferi o înfrîngere) dublă într-un singur joc; b) (fig., familiar) a învinge (sau a fi învins), a depăși (sau a fi depășit) într-o anumită împrejurare. Nu e decît un an... de cînd a auzit-o el făcînd marți pe m-me Krauss de la Opera din Paris. DELAVRANCEA, S. 143. Buciume, cimpoaie și alte multe... cîntau într-o unire, de rămîneau marți cei mai buni muzicanți. ISPIRESCU, L. 237. Pot face marț pe un profesor de universitate. CARAGIALE, O. III 169. Variantă: marți s. m.

MÁRȚEA adv. În fiecare zi de marți. /<lat. martis

marț a. termen de joc, în locuțiunea a face marț: 1. a bate cu desăvârșire (în jocul de table); 2. fig. a covârși, a da de rușine pe cineva, [it. MARCIO, dial MARZO].

2) marț n. (turc. mars, cîștig duplu la table, d. it. marcio [lat. márcidus. V. mîrced], putred, potopit; perderia marcia, a fi marț la joc). Fam. A face marț pe cineva, a-l pune’n cofă, a-l învinge de tot. V. mat 1.

marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile

marți s. f., art. márțea; pl. marți, art. márțile