mangură [At: CABA, SĂL. / V: aman~, ~goră, zman~ / Pl: ~ri / E: ns cf mg mangor, mangur] 1 (Trs) Fărâmă. 2 (Îlav) Nici o ~ Deloc.

MANGURĂ, manguri, s. f. (Reg.) Bucățică, firimitură. – Comp. sb. mangura „ban de aramă”.

mangoră sf vz mangură

zmangură sf vz mangură^[1] modificată

MANGURĂ s. v. bucățică, fărâmă, pic.

mangură s. v. BUCĂȚICĂ. FĂRÎMĂ. PIC.

MÁNGURĂ s. f. (Transilv.) Fărîmă, bucățică ; strop. V. m a n g o t ă. Cf. CABA, SĂL. N-am nici o mangurâ de pită la casă. Com. din FRATA-CLUJ, cf. PAȘCA, GL., LEXIC. REG. 9. ◊ Loc. adv. Nici o mangură = de loc, de fel, nici un pic. Nici acum nu ne merge mai bine nici o mangură. MAT. DIALECT. I, 24. - Pl.: manguri. – Și: mángoră (VAIDA), zmángură (VICIU, GL.), amángură (MAT. DIALECT. I, 24) s. f. – Cf. magh. m á n g o r, m a n g u r.

MÁNGORĂ s. f. v. mangură.