MANGOSIT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

mangasit, ~ă a vz mangosit

mangosit, ~ă [At: ȘEZ. III, 70 / V: ~gas~, măn~, mân~ / Pl: ~iți, ~e / E: nct] 1-2 smf, a (Mol) (Om) care nu merită nici o considerație Si: tont, nătărău, neghiob. 3-4 smf, a (Mol) (Om) mătăhălos și cam prost. 5-6 smf, a (Mol) (Om) păcătos. 7-8 smf, a (Reg) (Om) murdar. 9 a (Reg) Deteriorat.

măngosit, ~ă a vz mangosit

mângosit, ~ă a vz mangosit

MANGOSIT adj. Ticălos, netrebnic; nătărău: se temea că l-or mînca zmeii, dacă vor afla cît de ~ îi el (SB.), ce stai ca un butuc în capră, ~ule? coboară de agiută la trăsuri! (ALECS.); un ~ de sfetnic d’ai împăratului Roșu se făgăduise diavolului (ISP.).

MANGOSIT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg. și fam.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

MANGOSIT, -Ă, mangosiți, -te, s. m. și f. (Regional, familiar) Persoană netrebnică, neîndemînatică; nătărău. Na! zise el, mai dîndu-i o tiflă; păcătoaso și mangosito! HOGAȘ, M. N. 145. Ticălosul și mangositul! Încă se rînjea la mine cîteodată. CREANGĂ, P. 28. Vai... mangosiților, c-o să-mi faceți zile fripte! ALECSANDRI, T. I 110.

MANGOSIT ~tă (~ți, ~te) m. și f. reg., fam. Om de nimic. /Orig. nec.

mangosit a. ticălos, netrebnic (de ființe sau de lucruri): mangosiții noștri de bărbați NEGR. [Cf. slovean MANGOVATI, a fi leneș].

mangosít, -ă adj. (cp. cu ngr. manga, copil ulițarnic; mangévo, umblu haĭmana). Fam. Păcătos, ticălos: măĭ mangositule! V. farfasit.

mangosit (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosiți; adj. f., s. f. mangosită, pl. mangosite

mangosit (reg.) adj. m., s. m., pl. mangosiți; adj. f., s. f. mangosită, pl. mangosite

mangosit s. m., adj. m., pl. mangosiți; f. sg. mangosită, pl. mangosite

MANGOSIT adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

mangosit, -ă adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deștept”, „isteț”; reg.) v. Bleg. Nătăfleț. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont.

mangosit adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

MANGASÍT, -Ă adj. v. mangosit.

MANGOSÍT, -Ă adj. (Rar la f.; mai ales în Mold.; adesea substantivat) (Om) care nu este bun de nimic, care nu merită nici o considerație, tont, nătărău, neghiob; „mare la trup și prost” (CREANGĂ, GL.) ; „cu toate păcatele pe capul lui” (ȘEZ. III, 70). Mangositule, afară! Ieși, c-oi da-n păcat cu tine, ieși! PR. DRAM. 367, cf. URICARIUL, X, 404. Mangosiții noștri de bărbați se tem de cuconașul. NEGRUZZI, S. III, 15. Ce stai ca un butuc în capră, mangositule. . . coboară de-agiută la trăsură. ALECSANDRI, T. 385, cf. 274, 392. Ticălosul și mangositul! încă se rînjea la mine cîteodată și-mi făcea, cu măseaua. CREANGĂ, P. 28, cf. 254. Un mangosit de sfetnic d-ai Împăratului Roșu se făgăduise diavolului. ISPIRESCU, L. 226. Nu-i aice mangositul de băiet? CONTEMPORANUL, VI₁, 501. Prepuneam eu de mult că ești bun numai de stîrnit femeile, ei, lasă, mangositule! I. NEGRUZZI, S. I, 184. Lasă, mări mangositule, că-mi vei veni tu acasă! MARIAN, O. I, 346, cf. id. S. R. I, 104. În loc să-i dai mînă de ajutor. . . , te-ai luat după mangositu ăsta. PETICĂ, O. 220. Na! zise el, mai dîndu-i o tiflă; păcătoaso și mangosito! HOGAȘ, M. N. 145. Se temea că l-or mînca zmeii de viu, dacă or afla cît de măngosit îi el. SBIERA, P. 179. Și, vai, rău m-a pălmuit, Ardă-l focu magosit. MARIAN, SA, 29. Să nu fi mai ajuns să mă iei pe mine, mangosîtule. ȘEZ. VII, 135. ◊ F i g. Unde e mangosita și năzdrăvana de soartă, să ne-o împrietenim și noi măcar pe o zi de iarnă. ap. TDRG. ♦ (Regional) (Om) murdar, îngălat. V. n e s p ă l a t. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ (Regional) Stricat, dărăpănat, deteriorat (Raia de Sus-Tîrgu Jiu). CHEST. II 170/16. Case mîngosite. ib. - Pl.: mangosiți, -te. – Și: mangasít, -ă (GHEȚIE, R. M., BARCIANU), măngosit, -ă, mîngosit, -ă (com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI) adj. – Etimologia necunoscută.

MĂNGOSÍT, -Ă adj. v. mangosit.