MANGAFA, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nicio considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

mangafa sf [At: CARAGIALE, M. 169 / Pl: ~le / E: tc mankafa] 1 (Fam) Om mărginit, care nu merită nici o considerație Si: bleg, nătâng, prost, (rar) mangafache. 2 (Reg; lpl) Mofturi. 3 (Reg) Boală a vitelor și a cailor nedefinită mai îndeaproape.

MANGAFA, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nici o considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.

MANGAFA, mangafale, s. f. Persoană care nu merită nici o considerație; om de nimic, prost, caraghios. Mangafaua pleacă mîine, miercuri, la Ploiești. CARAGIALE, O. I 186. Dă-mi voie să-ți spun... că ești o mangafa. id. M. 179.

mangafà f. (în. graiul mahalagiilor), personaj ridicul și greoiu: mangafaua pleacă miercuri CAR. [Turc. MANKAFA, stupid].

mangafá f. (turc. mankafa, pop. mangofa, cap mare, prost, foarte răcit). Est. Fam. Gogoman, prost: ĭa o mangafa și el!

mangafa (înv., fam.) s. f., art. mangafaua, g.-d. art. mangafalei; pl. mangafale

mangafa (înv., fam.) s. f., art. mangafaua, g.-d. art. mangafalei; pl. mangafale, art. mangafalele

mangafa s. f., art. mangafaua, g.-d. art. mangafalei; pl. mangafale

mangafa (mangafale), s. f. – Prostănac, neghiob. Tc. mankafa, mangafa (Șeineanu, II, 246; Ronzevalle 157).

mangafa s.f. (fam.) <fam.> mangafache. Este o mangafa, un om de nimic.

MANGAFA s. f. 1. (Familiar) Om care nu merită nici o considerație; om mărginit, bleg, prost, nătîng, (rar) mangafache. Dă-mi voie să-ți spun, adicătele, că ești o mangafa. CARAGIALE, M. 169. Mangafaua pleacă, mîine miercuri, la Ploiești, râmîi singură și ambetată, id. T. II, 84, cf. id. O. VI, 246, BL I, 110, IORDAN, STIL. 88. 2. (Regional, la pl.) Mofturi, ifose. Face atîtea mangafale, că ți-e scîrbă de el. Com. din PIATRA-NEAMȚ. 3. (Regional) Boală a vitelor și a cailor nedefinită mai de aproape. Cf. H XIV 367, 439, com. din ȚEPEȘ VODĂ-MEDGIDIA. – Pl.: (1, 2) mangafale. – Din tc. mankafa.