MANGAFA s. f. 1. (Familiar) Om care nu merită nici o considerație; om mărginit, bleg, prost, nătîng, (rar) mangafache. Dă-mi voie să-ți spun, adicătele, că ești o mangafa. CARAGIALE, M. 169. Mangafaua pleacă, mîine miercuri, la Ploiești, râmîi singură și ambetată, id. T. II, 84, cf. id. O. VI, 246, BL I, 110, IORDAN, STIL. 88. 2. (Regional, la pl.) Mofturi, ifose. Face atîtea mangafale, că ți-e scîrbă de el. Com. din PIATRA-NEAMȚ. 3. (Regional) Boală a vitelor și a cailor nedefinită mai de aproape. Cf. H XIV 367, 439, com. din ȚEPEȘ VODĂ-MEDGIDIA. – Pl.: (1, 2) mangafale. – Din tc. mankafa.