13 definiții pentru mandibulă

mandibulă [At: EL. AN. 24 / Pl: ~e / E: fr mandibule] 1 Maxilar inferior la animale Si: falcă. 2 (Dep) Maxilar inferior la oameni. 3 Fiecare dintre cele două părți care alcătuiesc ciocul păsărilor. 4 Fiecare dintre cele două piese cheratizate ale aparatului bucal la unele insecte, servind la apucarea și la roaderea hranei.

MANDÍBULĂ, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (la om și animale). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

MANDÍBULĂ, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (și la om și la animale). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

MANDIBÚLĂ, mandibule, s. f. 1. (Zooi.) Falcă, maxilar inferior la animale. (Emfatic, depreciativ) Hagi-Iordan și-a aplecat mandibulele puternice spre urechea lui, mustrîndu-l într-un rîs de bas. C. PETRESCU, R. DR. 249. 2. Fiecare din cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Piesă bucală tare, cu care insectele taie frunzele sau sfîșie prada.

mandíbulă s. f., g.-d. art. mandíbulei; pl. mandíbule

MANDÍBULĂ s. (ANAT.) 1. maxilar inferior. (~ la vertebrate.) 2. falcă, maxilar. (~ la insecte și crustacee.)

MANDÍBULĂ s.f. 1. Falcă, maxilar (în special, cel inferior). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. 3. Organ din aparatul bucal al unor insecte cu care acestea taie frunzele sau își sfâșie prada. [Cf. fr. mandibule, lat. mandibula].

MANDÍBULĂ s. f. 1. maxilar inferior la animale; falcă. 2. fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. 3. organ chitinos din aparatul bucal al unor insecte, cu care acestea taie frunzele sau sfâșie prada. (< fr. mandibule, lat. mandibula)

MANDÍBULĂ ~e f. 1) (la om și la animale) Maxilar inferior. 2) Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. 3) (la insecte) Fiecare dintre cele două părți ale aparatului bucal, servind la supt, mestecat sau înțepat. /<fr. mandibule

*mandíbulă f., pl. e (lat. mandíbula și -lum, d. mándere, a mesteca, a mînca. V. mănînc). Anat. Falca de jos. Fie-care din cele doŭă părțĭ ale cĭoculuĭ păsărilor. Partea proeminentă a guriĭ insectelor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

mandíbulă s. f., g.-d. art. mandíbulei; pl. mandíbule

MANDIBULĂ s. (ANAT.) falcă, maxilar. (~ la insecte și crustacee.)

Intrare: mandibulă
mandibulă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mandibulă
  • mandibula
plural
  • mandibule
  • mandibulele
genitiv-dativ singular
  • mandibule
  • mandibulei
plural
  • mandibule
  • mandibulelor
vocativ singular
plural

mandibulă

  • 1. Maxilar inferior (și la om și animale).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: falcă un exemplu
    exemple
    • emfatic depreciativ Hagi-Iordan și-a aplecat mandibulele puternice spre urechea lui, mustrîndu-l într-un rîs de bas. C. PETRESCU, R. DR. 249.
      surse: DLRLC
  • 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte, cu care acestea taie frunzele sau își sfâșie prada.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: