mandarin¹ sm [At: MUMULEANU, C. 10/7 / Pl: ~i / E: fr mandarin] Mare demnitar din vechea organizare politică și socială a Chinei, Indochinei și Coreei.

mandarin² sm [At: DCR / Pl: ~i / E: mandarină] Arbust fructifer specific regiunilor mediteraneene, cu fructe comestibile (Citrus nobilis Laur).

MANDARIN¹, mandarini, s. m. 1. Înalt demnitar în China veche. A rămas tot solemn și țîfnos ca un mandarin. C. PETRESCU, C. V. 362. Mandarini, stînd laolaltă, Spun că semne sînt de ploaie. MACEDONSKI, O. I 205. Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin Sub cortelul de crep galbin. ALECSANDRI, P. III 88. 2. Fig. Persoană care se consideră superioară celorlalte și manifestă dispreț față de oamenii simpli și de munca lor. La acest curent s-au alipit cîțiva mandarini ai păturii intelectuale. IBRĂILEANU, SP. CR. 171.

MANDARIN², mandarini, s. m. Arbust fructifer cultivat în regiunile mediteraneene, al cărui fruct este comestibil.

MANDARIN¹ s.m. 1. Înalt funcționar din vechea Chină, din Indochina și Coreea. 2. (Ironic) Cel care manifestă dispreț față de oamenii simpli. [< fr. mandarin, cf. port. mandarin < sanscr. mantrin – consilier].

MANDARIN² s.m. Arbust mediteranean cu fructe citrice, asemănător portocalului. [< mandarină].

MANDARIN¹ s. m. 1. demnitar indigen din Indochina; înalt funcționar din China feudală și Coreea. 2. intelectual cultivat, cu personalitate, influent, cu multe titluri. ◊ (ir.) personaj important. (< fr. mandarin)

MANDARIN² s. m. arbust mediteranean cu fructe citrice, asemănător portocalului. (< mandarină)

mandarin s. m. Om de litere influent; om cultivat care deține multe titluri ◊ „În credința [intelectualilor ei au] rolul formal de mandarini.” R.lit. 36/93 p. 3 (din fr. mandarin, it. mandarino; DN3)

MANDARIN¹ ~i m. Funcționar public din ierarhia superioară a Chinei feudale. /<fr. mandarin

MANDARIN² ~i m. Arbust subtropical cu fructe sferice, comestibile, de culoare galbenă-roșiatică, asemănătoare cu portocalele, dar mai mici decât acestea. /Din mandarină

mandarin m. nume ce se dă funcționarilor și învățaților chinezi: mandarini ’n haine scumpe de mătasă vișinie AL.

*mandarín m. (pg. mandarim, care pare a fi scr. mandalin, expert în petre prețioase, consilier, ministru ș. a.).Titlu dat de Europenĭ funcționarilor publicĭ în China. Fig. Iron. Personagiŭ influent. Arbore care produce mandarine.

mandarin s. m., pl. mandarini

mandarin s. m., pl. mandarini

mandarin (demnitar, arbust) s. m., pl. mandarini

MANDARÍN² (< mandarină) s. m. Specie de pomi și arbuști fructiferi din genul Citrus, familia rutacee, originari din China, înalți de 3-4 m, cu frunze lancelolate, parsistente, cu flori albe, mizi și parfumate și cu fructe sferice (Citrus nobilis). Crește în regiunile tropicale și subtropicale.

MANDARÍN¹ (< fr.) s. m. 1. Nume dat de către portughezi demnitarilor indigeni din Indochina, extins apoi de către europeni la înalții funcționari publici din China Feudală. 2. Fig. (Ir.) Persoană importantă și influentă.

MANDARIN¹ s. m. Mare demnitar din vechea organizare politică și socială a Chinei, Indochinei și Coreei. Cf. MUMULEANU, C. 10/7. Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin, sub cortelul de crep galbin. ALECSANDRI, P. III, 88. Mandarini, stind laolaltă, Spun că semne sînt de ploaie. MACEDONSKI, O. I, 205. A rămas tot solemn și țîfnos ca un mandarin. C. PETRESCU, V. 362, cf. id. Î. II, 108. ◊ (Depreciativ sau ironic, folosit ca epitet) La acest curent [junimist] s-au alipit cîțiva mandarini ai păturii intelectuale, cîțiva aristocrați ai profesiunilor liberale. IBRĂiLEANU, SP. CR. 171. Academia R.P.R. nu rămîne un for închis constituit din oameni „consacrați”, din „mandarini” inerți ai științei moarte. CONTEMP. 1949, nr. 126, 14/4. – Pl.: mandarini. – Din fr. mandarin.

MANDARÍN² s. m. Arbust fructifer specific regiunilor mediteraneene, cu fructe comestibile (Citrus nobilis Laur). V. p o r t o c a l. - Pl.: mandarini. – De la mandarină.