MANCIPÁȚIE s. f. (Jur.) Mod de achiziționare a unei proprietăți în Roma antică (în prezența pretorului și a cinci cetățeni). Cf. STAMATI, D. Unele forme ale dreptului nu se puteau pune în lucrare decît în Italia, precum mancipația, uzucapia și altele. XENOPOL, I. R. I, 165. - Și: (învechit) manțipáție s. f. STAMATI, D. – Din lat. mancipatio, -onis. Cf. fr. m a n c i p a t i o n.

mancipație sf [At: STAMATI, D. / V: ~iune, ~nți~ / E: lat mancipatio, -onis cf fr mancipation] (Jur) Mod de achiziționare a unei proprietăți în Roma antică, în prezența pretorului și a cinci cetățeni.

MANCIPÁȚIE s.f. (Ant.) Contract de vânzare, făcut în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale; mancipium. [Gen. -iei, var. mancipațiune s.f. / < lat. mancipatio, fr. mancipation].

MANCIPÁȚIE s. f. (ant.) mod de achiziționare a unei proprietăți (în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale). (< lat. mancipatio, fr. mancipation)

mancipáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mancipáția (-ți-a), g.-d. mancipáții, art. mancipáției

mancipáție s. f. (sil. -ți-e), art. mancipáția (sil. -ți-a), g.-d. mancipáții, art. mancipáției