mancipație sf [At: STAMATI, D. / V: ~iune, ~nți~ / E: lat mancipatio, -onis cf fr mancipation] (Jur) Mod de achiziționare a unei proprietăți în Roma antică, în prezența pretorului și a cinci cetățeni.

MANCIPAȚIE s.f. (Ant.) Contract de vînzare, făcut în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale; mancipium. [Gen. -iei, var. mancipațiune s.f. / < lat. mancipatio, fr. mancipation].

MANCIPAȚIE s. f. (ant.) mod de achiziționare a unei proprietăți (în prezența unor martori și potrivit unei ceremonii speciale). (< lat. mancipatio, fr. mancipation)

mancipațiune sf vz mancipație

manțipație sf vz mancipație

MANCIPAȚIUNE s.f. v. mancipație.

mancipație (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. mancipația (desp. -ți-a), g.-d. mancipații, art. mancipației

mancipație (rar) (-ți-e) s. f., art. mancipația (-ți-a), g.-d. mancipații, art. mancipației

mancipație s. f. (sil. -ți-e), art. mancipația (sil. -ți-a), g.-d. mancipații, art. mancipației

MANCIPÁȚIE s. f. (Jur.) Mod de achiziționare a unei proprietăți în Roma antică (în prezența pretorului și a cinci cetățeni). Cf. STAMATI, D. Unele forme ale dreptului nu se puteau pune în lucrare decît în Italia, precum mancipația, uzucapia și altele. XENOPOL, I. R. I, 165. - Și: (învechit) manțipáție s. f. STAMATI, D. – Din lat. mancipatio, -onis. Cf. fr. m a n c i p a t i o n.

MANȚIPÁȚIE s. f. v. mancipație.