MANCIPÁȚIE s. f. (Jur.) Mod de achiziționare a unei proprietăți în Roma antică (în prezența pretorului și a cinci cetățeni). Cf. STAMATI, D. Unele forme ale dreptului nu se puteau pune în lucrare decît în Italia, precum mancipația, uzucapia și altele. XENOPOL, I. R. I, 165. - Și: (învechit) manțipáție s. f. STAMATI, D. – Din lat. mancipatio, -onis. Cf. fr. m a n c i p a t i o n.