2 intrări

Articole pe această temă:

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

maistori vi [At: GLOSAR REG. / Pzi: ~resc / E: maistor] (Reg) A practica o meserie.

MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter, meseriaș; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

maistru sm [At: MAIOR, IST. 31/1 / V: (reg) ~ter, ~tăr, ~tăre, ~târ, ~tor, ~tore, ~tur / Pl: ~iștri, (rar) ~ri / E: ger Meister, srb majstor, bg майстор] 1 Meseriaș. 2 Muncitor calificat care conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într- un atelier. 3 (Reg; îcs) De-a maistorii Joc de copii, în care fiecare participant simulează, prin gesturi caracteristice, un meșteșug. 4 (Pfm; îe) Maistor strică (și drege de frică) sau strică-maistor Meseriaș prost sau neîndemânatic Vz meșter 5 (Și irn) Persoană pricepută. 6 Persoană înzestrată cu talent, cunoștințe și experiență într-un anumit domeniu de activitate. 7 Persoană care învață, instruiește pe cineva Vz maestru3.

MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter; meseriaș; (în special) muncitor calificat care conduce de obicei o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

MÁISTĂR s. m. v. maistru1.

MÁISTOR s. m. v. maistru1.

MÁISTRU 1, maiștri, s. m. Muncitor cu o calificare superioară care de obicei conduce un mic sector al producției într-o întreprindere sau este proprietarul unui mic atelier. Instruirea practică la locul de muncă se face de către muncitori calificați, maiștri și maiștri instructori. SCÎNTEIA, 1955, nr. 3194. – Pronunțat: mais-tru. - Variante: máistăr (POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 37), máistor (POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 38), máistur (DUNĂREANU, CH. 69) s. m.

MÁISTUR s. m. v. maistru1.

MÁISTĂR s.m. v. maistru.

MÁISTOR s.m. v. maistru.

MÁISTRU s.m. 1. Lucrător cu calificare superioară într-o meserie etc. (care conduce o secție a unui atelier sau care posedă un mic atelier propriu). 2. Maestru (3) [în DN]. [Pron. mais-tru, var. maistăr, maistor s.m. / < germ. Meister].

MÁISTRU s. m. 1. muncitor cu calificare superioară într-o meserie etc. 2. instructor, îndrumător al instruirii practice a ucenicilor, elevilor sau muncitorilor tineri. (< germ. Meister)

MÁISTRU ~ștri m. 1) Muncitor calificat care îndrumează alți muncitori sau care conduce un sector de producție; meșter. 2) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusință într-un anumit gen de activitate. /<germ. Meister

máĭstor, -ur și máĭstru m. (vsl. bg. sîrb. májstor, d. ngr. má[g]istros, máistoros, care e lat. magister și it. maestro, de unde și germ. meister și, de aicĭ, ung. mester. V. meșter). Vest. Meșter (în vre-o meserie).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

máistru (meșter) (mais-) s. m., art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

máistru (meșter) s. m. (sil. mais-), art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

arată toate definițiile

Intrare: maistori
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • maistori
  • maistorire
  • maistorit
  • maistoritu‑
  • maistorind
  • maistorindu‑
singular plural
  • maistorește
  • maistoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • maistoresc
(să)
  • maistoresc
  • maistoream
  • maistorii
  • maistorisem
a II-a (tu)
  • maistorești
(să)
  • maistorești
  • maistoreai
  • maistoriși
  • maistoriseși
a III-a (el, ea)
  • maistorește
(să)
  • maistorească
  • maistorea
  • maistori
  • maistorise
plural I (noi)
  • maistorim
(să)
  • maistorim
  • maistoream
  • maistorirăm
  • maistoriserăm
  • maistorisem
a II-a (voi)
  • maistoriți
(să)
  • maistoriți
  • maistoreați
  • maistorirăți
  • maistoriserăți
  • maistoriseți
a III-a (ei, ele)
  • maistoresc
(să)
  • maistorească
  • maistoreau
  • maistori
  • maistoriseră
Intrare: maistru
  • silabație: mais-tru
substantiv masculin (M63)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maistru
  • maistrul
  • maistru‑
plural
  • maiștri
  • maiștrii
genitiv-dativ singular
  • maistru
  • maistrului
plural
  • maiștri
  • maiștrilor
vocativ singular
  • maistrule
  • maistre
plural
  • maiștrilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maistăr
  • maistărul
  • maistăru‑
plural
  • maistări
  • maistării
genitiv-dativ singular
  • maistăr
  • maistărului
plural
  • maistări
  • maistărilor
vocativ singular
  • maistărule
  • maistăre
plural
  • maistărilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maistor
  • maistorul
  • maistoru‑
plural
  • maistori
  • maistorii
genitiv-dativ singular
  • maistor
  • maistorului
plural
  • maistori
  • maistorilor
vocativ singular
  • maistorule
  • maistore
plural
  • maistorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maistur
  • maisturul
plural
  • maisturi
  • maisturii
genitiv-dativ singular
  • maistur
  • maisturului
plural
  • maisturi
  • maisturilor
vocativ singular
  • maisturule
  • maisture
plural
  • maisturilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

maistru maistăr maistor maistur

  • 1. Persoană care are (și practică) o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi.
    exemple
    • Instruirea practică la locul de muncă se face de către muncitori calificați, maiștri și maiștri instructori. SCÎNTEIA, 1955, nr. 3194.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: