2 intrări

Articole pe această temă:

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

maistore sm vz maistru

MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter, meseriaș; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

maistru sm [At: MAIOR, IST. 31/1 / V: (reg) ~ter, ~tăr, ~tăre, ~târ, ~tor, ~tore, ~tur / Pl: ~iștri, (rar) ~ri / E: ger Meister, srb majstor, bg майстор] 1 Meseriaș. 2 Muncitor calificat care conduce o secție productivă într-o întreprindere sau într- un atelier. 3 (Reg; îcs) De-a maistorii Joc de copii, în care fiecare participant simulează, prin gesturi caracteristice, un meșteșug. 4 (Pfm; îe) Maistor strică (și drege de frică) sau strică-maistor Meseriaș prost sau neîndemânatic Vz meșter 5 (Și irn) Persoană pricepută. 6 Persoană înzestrată cu talent, cunoștințe și experiență într-un anumit domeniu de activitate. 7 Persoană care învață, instruiește pe cineva Vz maestru3.

MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter; meseriaș; (în special) muncitor calificat care conduce de obicei o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.

MÁISTĂR s. m. v. maistru1.

MÁISTOR s. m. v. maistru1.

MÁISTRU 1, maiștri, s. m. Muncitor cu o calificare superioară care de obicei conduce un mic sector al producției într-o întreprindere sau este proprietarul unui mic atelier. Instruirea practică la locul de muncă se face de către muncitori calificați, maiștri și maiștri instructori. SCÎNTEIA, 1955, nr. 3194. – Pronunțat: mais-tru. - Variante: máistăr (POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 37), máistor (POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 38), máistur (DUNĂREANU, CH. 69) s. m.

MÁISTUR s. m. v. maistru1.

MÁISTĂR s.m. v. maistru.

MÁISTOR s.m. v. maistru.

MÁISTRU s.m. 1. Lucrător cu calificare superioară într-o meserie etc. (care conduce o secție a unui atelier sau care posedă un mic atelier propriu). 2. Maestru (3) [în DN]. [Pron. mais-tru, var. maistăr, maistor s.m. / < germ. Meister].

MÁISTRU s. m. 1. muncitor cu calificare superioară într-o meserie etc. 2. instructor, îndrumător al instruirii practice a ucenicilor, elevilor sau muncitorilor tineri. (< germ. Meister)

MÁISTRU ~ștri m. 1) Muncitor calificat care îndrumează alți muncitori sau care conduce un sector de producție; meșter. 2) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusință într-un anumit gen de activitate. /<germ. Meister

máĭstor, -ur și máĭstru m. (vsl. bg. sîrb. májstor, d. ngr. má[g]istros, máistoros, care e lat. magister și it. maestro, de unde și germ. meister și, de aicĭ, ung. mester. V. meșter). Vest. Meșter (în vre-o meserie).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

máistru (meșter) (mais-) s. m., art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

máistru (meșter) s. m. (sil. mais-), art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii

arată toate definițiile

Intrare: maistore
maistore
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: maistru
  • silabație: mais-tru
substantiv masculin (M63)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maistru
  • maistrul
  • maistru‑
plural
  • maiștri
  • maiștrii
genitiv-dativ singular
  • maistru
  • maistrului
plural
  • maiștri
  • maiștrilor
vocativ singular
  • maistrule
  • maistre
plural
  • maiștrilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maistăr
  • maistărul
  • maistăru‑
plural
  • maistări
  • maistării
genitiv-dativ singular
  • maistăr
  • maistărului
plural
  • maistări
  • maistărilor
vocativ singular
  • maistărule
  • maistăre
plural
  • maistărilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maistor
  • maistorul
  • maistoru‑
plural
  • maistori
  • maistorii
genitiv-dativ singular
  • maistor
  • maistorului
plural
  • maistori
  • maistorilor
vocativ singular
  • maistorule
  • maistore
plural
  • maistorilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maistur
  • maisturul
plural
  • maisturi
  • maisturii
genitiv-dativ singular
  • maistur
  • maisturului
plural
  • maisturi
  • maisturilor
vocativ singular
  • maisturule
  • maisture
plural
  • maisturilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

maistru maistăr maistor maistur

  • 1. Persoană care are (și practică) o meserie; (în special) meseriaș cu calificare superioară căruia, de obicei, i se încredințează conducerea și organizarea activității de producție dintr-un anumit sector al unei întreprinderi.
    exemple
    • Instruirea practică la locul de muncă se face de către muncitori calificați, maiștri și maiștri instructori. SCÎNTEIA, 1955, nr. 3194.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: