maiori vr [At: MAT. FOLK. 1084 / Pzi: ~resc / E: maior¹] (Rar; pop) A deveni maior¹ (1).

maior¹ sm [At: NECULCE, L. 370 / V: (pop) ~iur / Vc: ~ule, (rar) maiore / Pl: ~i / E: rs майор, ger Major] 1 Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel. 2 Ofițer cu gradul de maior (1).

MAIÓR, maiori, s. m. Grad în armată, imediat superior gradului de căpitan; ofițer avînd acest grad. Maiorul nu lua seamă la acestea, C. PETRESCU, Î. II 131. ◊ General maior v. general.

MAIÓR s.m. Grad militar imediat superior gradului de căpitan; ofițer care are acest grad. [Cf. rus. maior, germ. Major].

MAIÓR s. m. grad militar imediat superior celui de căpitan. (< rus. maior, germ. Major)

MAIÓR maiori m. Ofițer cu grad superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel. /<rus. maior, germ. Major

maior m. ofițer superior care comandă un batalion (în infanterie), un divizion (în cavalerie sau artilerie). [Rus. și nemț. MAIOR]. V. Stat.

*maĭór m. (fr. major, d. lat. májor, majóris, maĭ mare; rus. maĭór. V. major). Ofițer superior de gradu cel maĭ mic și însărcinat cu detaliile serviciuluĭ și cu administrațiunea și cu comanda unuĭ batalion saŭ divizion.

generál-maiór s. m., pl. generáli-maióri; abr. gen.-mr.

maiór s. m., pl. maióri; abr. mr.

generál-maiór s. m. (sil. -ior), pl. generáli-maióri

maiór s. m. (sil. -ior), pl. maióri

general-maior

maior (rang militar).

maiór (maióri), s. m. – Ofițer superior. Germ. Major, în parte prin intermediul rus. maior, cf. major. – Der. maiorie, s. f. (grad de maior); maioreasă, s. f. (nevasta maiorului).

a avea învoire de la maiorul Gărdescu expr. (mil.) a fugi din cazarmă sărind peste gard.