MAIÁL s. n. (De obicei la sg.) 1. (Transilv., Bucov.) Serbare sau petrecere cîmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai. V. a r m i n d e n, n e d e i e. Școala română d-aici a serbat maialul, la care a luat parte nu numai o imensă mulțime de popor d-aici... ci și din satele învecinate. F (1879), 279, cf. ALEXI, W. Sărbătorirea învierii în natură, sărbătorirea primăverii, maialul cum ziceam noi, armindelul cum ziceau românii ardeleni. SBIERA, S. 169. Se proiectase un maial și o excursie. AGÎRBICEANU, L. T. 345, cf. ALR II 4249/105, ALR II/574. 2. (Regional, în forma maialiș) Jocul călușarilor (Beclean-Dej). ALR II 4335/260. – Pl.: maiale BARCIANU. – Și: măiálăs (ALR II 4249/105), maialiș (ib. 4335/260, ALR II/574) s.n. – După germ. Majalis. – Maialiș < magh. majális.

maial sn [At: F (1879), 279 / V: maialiș, măialăs / Pl: ~e / E: ger Majalis, mg majalis] 1 (Trs, Buc) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii organizată de școlari în luna mai Vz arminden, nedeie. 2 (Reg; îf maialiș) Joc al călușarilor.

MAIÁL, maiale și maialuri, s. n. (Transilv., Bucov.) Petrecere cîmpenească tradițională cu jocuri și dansuri, organizată de obicei în luna mai.

maialiș sn vz maial

maiál (reg.) s. n., pl. maiále

maiál s. n. (sil. -ial), pl. maiále

maiál², maiále, s.n. (reg.) serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată de școlari în luna mai.