MAIÁL s. n. (De obicei la sg.) 1. (Transilv., Bucov.) Serbare sau petrecere cîmpenească în cinstea primăverii, organizată (de școlari) în luna mai. V. a r m i n d e n, n e d e i e. Școala română d-aici a serbat maialul, la care a luat parte nu numai o imensă mulțime de popor d-aici... ci și din satele învecinate. F (1879), 279, cf. ALEXI, W. Sărbătorirea învierii în natură, sărbătorirea primăverii, maialul cum ziceam noi, armindelul cum ziceau românii ardeleni. SBIERA, S. 169. Se proiectase un maial și o excursie. AGÎRBICEANU, L. T. 345, cf. ALR II 4249/105, ALR II/574. 2. (Regional, în forma maialiș) Jocul călușarilor (Beclean-Dej). ALR II 4335/260. – Pl.: maiale BARCIANU. – Și: măiálăs (ALR II 4249/105), maialiș (ib. 4335/260, ALR II/574) s.n. – După germ. Majalis. – Maialiș < magh. majális.