8 definiții pentru mai-mult-ca-perfect

school Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERFECT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr natural egal cu suma divizorilor săi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. Din lat. perfectus, germ. perfekt.

perfect2, ~ă [At: ȚICHINDEAL, F. 24/17 / Pl: ~cți, ~e / E: lat perfectus, ger perfekt] 1 a Care întrunește în cel mai înalt grad toate calitățile cerute. 2 a Care nu lasă nimic de dorit. 3 a Care este lipsit cu totul de defecte. 4 a Desăvârșit. 5-6 av, a (în mod) impecabil. 7-8 av, a (În mod) ireproșabil. 9 a (Îs) Gaz ~ Gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. 10 a Care este deplin Si: absolut, total. 11 av (Eliptic; cu valoare de exclamație) Îmi convine. 12 av (Eliptic; cu valoare de exclamație) Sunt de acord. 13 av Foarte bine. 14 sn (Grm) Timp al verbului care exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut Si: trecut. 15 sn (Grm; îoc ~ul simplu; îs) ~ul compus Perfect format cu auxiliar, specific dialogului, care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau apropiind-o, în anumite împrejurări, de acest moment. 16 sn (Grm; îoc ~ul simplu; îas) Perfect care exprimă, în stilul oral, o acțiune mai îndepărtată de momentul vorbirii decât acțiunea redată prin perfectul simplu. 17 sn (Grm; îoc ~ul compus; îs) ~ul simplu Perfect format cu sufix, specific narațiunii, care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii. 18 sn (Grm; îoc ~ul compus; îas) Perfect care exprimă, în stilul oral, o acțiune mai apropiată de momentul vorbirii decât cea redată prin perfectul compus. 19 sn (Grm; îs) Mai mult ca ~ul Timp al verbului care exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut înaintea altei acțiuni săvârșite și încheiate tot în trecut.

PERFÉCT, -Ă, perfecți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute; desăvârșit. ◊ Gaz perfect = gaz ale cărui molecule, de dimensiuni neglijabile față de distanțele dintre ele, nu exercită forțe de atracție una asupra alteia și care verifică, la orice temperatură, legile gazelor. Număr perfect = număr întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut; trecut. ◊ Perfectul compus = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepărtat. Perfectul simplu = timp trecut care exprimă acțiunea fără a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt.

PERFÉCT1 s. n. Timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut. Persoana a III-a sg. a verbelor cu rădăcina perfectului în -se- se accentuează pe penultima silabă. GRAM. ROM. I 274. Perfectul simplu v. simplu. Perfectul compus v. compus. Mai mult ca perfectul = timp trecut, folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia petrecută tot în trecut. Mai mult ca perfectul se accentuează la singular pe silaba penultimă, iar la plural pe antepenultima. GRAM. ROM. I 275.

*pluscuamperféct n., pl. e (lat. plusquamperfectum, maĭ mult de cît perfectu). Gram. Un timp verbal care arată o acțiune trecută față de alta trecută deja, ca: terminasem cînd a sosit. Se zice și maĭ mult ca perfect.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!mai-mult-ca-perféct s. n., art. mai-mult-ca-perféctul

mai mult ca perféct s. n., art. mai mult ca perféctul

Intrare: mai-mult-ca-perfect
mai-mult-ca-perfect substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mai-mult-ca-perfect
  • mai-mult-ca-perfectul
  • mai-mult-ca-perfectu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mai-mult-ca-perfect
  • mai-mult-ca-perfectului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mai-mult-ca-perfect

  • 1. Timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Mai mult ca perfectul se accentuează la singular pe silaba penultimă, iar la plural pe antepenultima. GRAM. ROM. I 275.
      surse: DLRLC

etimologie: