11 definiții pentru magnetometru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.

MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic. – Din fr. magnétomètre.

magnetometru sn [At: CIȘMAN, FIZ. II, 365 / Pl: ~re / E: fr magnétomètre] Instrument de măsurare a intensității câmpurilor magnetice.

MAGNETOMÉTRU, magnetometre, s. n. Instrument avînd ca piesă principală un mic magnet, cu care se măsoară intensitatea cîmpurilor magnetice.

MAGNETOMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea intensității câmpurilor magnetice. [< fr. magnétomètre].

MAGNETOMÉTRU s. n. instrument pentru măsurarea intensității câmpurilor magnetice. (< fr. magnétomètre)

MAGNETOMÉTRU ~e n. Aparat pentru măsurarea intensității câmpurilor magnetice. /<fr. magnétometre


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

magnetométru (-me-tru) s. n., art. magnetométrul; pl. magnetométre

magnetométru s. n. (sil. -tru), art. magnetométrul; pl. magnetométre


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MAGNETO- „magnet, magnetic”. ◊ gr. magnes, etos „magnet” > fr. magnéto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. magneto-.~biologie (v. bio, v. -logie1), s. f., ramură a biofizicii care studiază acțiunea cîmpurilor magnetice asupra materiei vii; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare a curenților produși de mușchii inimii, prin intermediul potențialelor ce apar la suprafața pielii; ~encefalogramă (v. encefalo-, v. -gramă), s. f., encefalogramă înregistrată pe baza cîmpului magnetic; ~fon (v. -fon), s. n., aparat de înregistrare și reproducere a sunetelor cu ajutorul unor benzi acoperite cu substanță feromagnetică; ~graf (v. -graf), s. n., aparat utilizat pentru înregistrarea variațiilor în timp ale cîmpului magnetic terestru; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă realizată cu ajutorul unui magnetograf; ~metrie (v. -metrie1), s. f., 1. Parte a geofizicii care tratează despre magnetismul terestru. 2. Măsurare a mărimilor magnetice. 3. Metodă geofizică de prospecțiune a subsolurilor bogate în elemente sau minerale magnetice; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument cu care se măsoară intensitatea cîmpului magnetic; ~pauză (v. -pauză), s. f., limită exterioară a magnetosferei; ~scop (v. -scop), s. n., aparat de înregistrare și de redare a imaginilor pe o bandă magnetică; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat exterior al atmosferei terestre în care cîmpul magnetic exercită o acțiune intensă; ~terapie (v. -terapie), s. f., fizioterapie realizată cu ajutorul magneților; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care se curbează sub influența magnetică.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MAGNETOMÉTRU (< fr. {i}; {s} magneto- + gr. metron „măsură”) s. n. Instrument pentru măsurarea intensității, direcției și gradientului câmpului magnetic. Există m. magnetostatice, magnetodinamice, electromagnetice, cu inducție, cuantice (supraconductoare).


Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MAGNETOMÉTRU s. n. Instrument de măsurare a intensității cîmpurilor magnetice. În același plan, se găsește acul unui magnetometru. CIȘMAN, FIZ. II, 365. - Pl.: magnetomeire. – Din fr. magnétométre.

Intrare: magnetometru
magnetometru substantiv neutru
  • silabație: -me-tru info
substantiv neutru (N37)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magnetometru
  • magnetometrul
  • magnetometru‑
plural
  • magnetometre
  • magnetometrele
genitiv-dativ singular
  • magnetometru
  • magnetometrului
plural
  • magnetometre
  • magnetometrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

magnetometru

  • 1. Instrument cu care se măsoară intensitatea câmpului magnetic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: