madlă sf vz mâglă

maglă¹ sf [At: SCRIBAN, D. / V: ~lu / Pl: ~le / E: pn magia cf ger Mangel] (Reg) 1 Bucată dreptunghiulară de lemn de fag sau de zinc ondulată, folosită la spălatul rufelor. 2 (Îf maglu) Teasc de călcat rufe Si: măngălău.

maglă² sf vz mâglă¹

maglu sn vz maglă

mâglă³ sfs [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 164⁴/34 / E: slv мьгла] (Îvr) 1 Ceață. 2 Negură.

mâglă² sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~le / E: nct] (Reg) 1 Bețișor cu care lemnarii fac măsurători când așază bârnele în pereți. 2 (Reg) Încheietură a bârnelor la colțurile caselor de lemn. 3 (Reg) Sfeșnic de lemn.

mâglă¹ sf [At: SIMION DASC., ap. LET. 57 / V: mag~, madlă, măg~ / Pl: ~le / E: mg máglya cf mâglă³] (Reg) 1 Morman de lemne, de bulgări de sare, de piatră, de cartofi etc. 2 Îngrămădire de bușteni, crengi, vreascuri aduse de ape. 3 Stivă de lemne tăiate sau de scânduri.

MÎGLĂ, mîgle, s. f. (Regional) Grămadă, morman (mai ales de sare). Milioane de morți, ale căror oase stau ca mîglele de sare. GORJAN, H. II 52.

MÎGLĂ s.f. (Mold.) Grămadă, morman. Pre toți i-au tăiat, unde apoi măgle de cei morți au strîns. URECHE. Etimologie: magh. dial. mágla.

măglă f. 1. grămadă de bolovani de sare; 2. Buc. făclie bisericească de lemn. [Ung. MÁGLYA, morman].

1) máglă, V. mîglă 1.

1) mîglă și máglă f., pl. e (orig. comună cu măgură, ca mătură, d. vsl. metla. D. rom. vine ung. mágla și máglya, morman. Cp. și cu gîlmă). Trans. Mold. Grămadă, morman: mîglă de oase (Beld. 3943). V. măglaș.

3) mîglă f., pl. e (vsl. mĭgla, bg. mŭgla, negură). Dos. Negură.

mâglă (reg.) (desp. mâ-glă) s. f., g.-d. art. mâglei; pl. mâgle

mâglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mâglei; pl. mâgle

mâglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. mâglei; pl. mâgle

MÂGLĂ s. v. ceață, grămadă, maldăr, morman, movilă, negură, pâclă, purcoi.

mîglă s. v. CEAȚĂ. GRĂMADĂ. MALDĂR. MORMAN. MOVILĂ. NEGURĂ. PÎCLĂ. PURCOI.

mîglă (mîgle), s. f. – (Trans., Mold.) Grămadă, morman. Mag. mágl(y)a (Candrea). Legătură cu măgură (Tiktin; Scriban) pare dubioasă. – Der. mîglaș, s. m. (lucrător care taie sare în minele de sare gemă).

mîglă (mîgle), s. f. – Ceață. Sl. *mĭgla (Tiktin; Candrea; Graur, Rom., LIII, 384); cf. rus. mygla (Vasmer, II, 109).

măglă, măgle, s.f. (înv.) grămadă de bolovani de sare.

mâglă², mâgle, s.f. (reg.) 1. bețișor de măsurat bârnele în pereți. 2. sfeșnic de lemn.

măglă, s.f. – v. mâglă („grămadă de lemne”).

mâglă, mâgle, (mâglie, măglă), s.f. – (reg.) 1. Grămadă de lemne (Grad, 2000; Săcel). ♦ (top.) Mâglele, „loc situat în pădurea dintre satele Glod și Văleni, renumit prin faptul că adăpostește un mormânt acoperit cu o grămadă de pietre, care ar fi aparținut unui haiduc ce l-ar fi trădat pe Pintea Viteazul. Fiecare om ce trece pe la Mâgle aruncă câte o piatră pe grămada ce acoperă mormântul zicând: Aici e îngropat glodeanul care l-a vândul pe Pintea” (Ivanciuc, 2006: 16). 2. Sloi de gheață plutitor (Chioar). – Din magh. magla „rug” (< magh. máglya „morman”) (Șăineanu, Candrea, cf. DER); din magh. máglya (MDA).

mâglă, -e, (mâglie), s.f. – 1. Grămadă, morman. Mâglele, „loc situat în pădurea dintre satele Glod și Văleni, renumit prin faptul că adăpostește un mormânt acoperit cu o grămadă de pietre, care ar fi aparținut unui haiduc ce l-ar fi trădat pe Pintea Viteazul. Fiecare om ce trece pe la Mâgle aruncă câte o piatră pe grămada ce acoperă mormântul zicând: Aici e îngropat glodeanul care l-a vândul pe Pintea” (Ivanciuc 2006: 16). 2. Sloi de gheață plutitor (Chioar). – Din magh. magla (din máglya) „rug” (Candrea cf. DER; DEX).

MADLĂ s. f. v. mîglă¹.

MÁGLĂ² s. f. v. mîglă¹.

MÁGLĂ¹ s. f. 1. (Prin Mold., Bucov.) Bucată dreptunghiulară de lemn de fag sau de zinc ondulată, folosită la spălatul rufelor. Cf. SCRIBAN, D., ALR Il/386, LEXIC REG. 104. 2. (Regional; în forma maglu) Teasc de călcat rufe; măngălău (Marginea-Rădăuti). ALR II 3386/386. – Pl.: magie. – Și: máglu s. n. – Din pol. magła. – Cf. germ. M a n g e l.

MÁGLU s. n. v. maglă.

MÍGLĂ¹ s. f. (Regional) Grămadă, morman (de lenme, de bulgări de sare, de piatră, de cartofi etc.). Pre toți i-au tăiat, unde apoi măgle de cei morți au strîns. SIMION DASC., LET. 57. Lei. . . 3 de tot drobul. . . ce s-a vinde și s-a rădica din măglă, să de cumpărătorul (a. 1 777). IORGA, S. D. XXII, 22, cf. URICARIUL, VII, 228, XIX, 378, N. A. BOGDAN, C. M. 67. Mîgle de oase pe-afară azvîrlite să vede. BELDIMAN, E. 112/2, cf. 12/27. 153 măglași, ce scot bolovani din ocnă și-i face mîgle (a. 1 830). DOC. EC. 458, cf. 637. Morți ale căror oase stau ca mîglele de sare. GORJAN, H. II, 52/29, cf. POLIZU. Și-i arată strigoiu o mîglă de băni. RĂDULESCU-CODIN, Î. 262. Toamna am făcut o mîglă de cucuruz, de se mira toată lumea. COM, SAT. V, 29. ♦ Îngrămădire de bușteni, crengi, vreascuri aduse de ape. Cf. ȘEZ. III, 70, CHEST. II 427/101, IV 59, ALR II 5 161/362, A V 15. ♦ Stivă de lemne tăiate sau de scînduri. Cf. CIAUȘANU, V. 177, ALR II 6 462/105, 172, 250, LEXIC REG. 9, MAT. DIALECT, I, 180. - Pl.: mîgle. - Și: măglă, maglă (POLIZU, LM, ALR II 6 462/105, 172, 346, LEXIC REG. 9, MAT. DIALECT, I, 180, com. din VALEA JIULUI), mádlă (ALR II 6 462/250) s. f. – Din magh. máglya (dial. mágla). Cf. m î g l ă³.

MÍGLĂ² s. f. (Regional) 1. Bețișor cu care lemnarii fac măsurători cînd așază bîrnele în pereți (Sîngeorz Băi-Năsăud). PAȘCA, GL. ♦ încheietura bîrnelor la colțurile caselor de lemn. Cf. CHEST. II 109/228, GLOSAR REG. 2. Un fel de sfeșnic de lemn. Cf, ȘĂINEANU, D. U. Ridică mîgla în sus . . . arzîndu-i una peste cap. SBIERA, ap. DDRF. – Pl.: mîgle. – Etimologia necunoscută.

MÍGLĂ³ s. f. sg. (Învechit, rar) Negură, ceață, pîclă. (F i g.) De-i vrea să scuturi puținel mîgla și întunecarea înșelăciunelor vei cunoaște a d[u]mn[e]dzăilor tăi ticăloșie, DOSOFTEI, V. S. noiembrie 164^r/34. - Din slavonul мьгла.