MAGISTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

magistru sm [At: ȘINCAI, HR. I, 98/1/ V: (înv) ~ter, ~ghis~ sm / Pl: ~ri / E: lat magister, ger Magister] 1 (Înv; cu determinări la genitiv sau udp „de”) Persoană care avea funcția de a supraveghea, a administra sau a comanda. 2 (Înv) Grad ierarhic în administrație, în armată etc. Vz comandant, șef 3 (Înv; îs) -ul orașului Primar. 4 Grad ierarhic în anumite ordine religioase, militare etc. 5 (Liv) Persoană cu pregătire specială, care instruiește pe cineva într-un anumit domeniu de activitate. 6 (Spc) Profesor. 7 (Înv) Meșter.

MAGISTRU, magiștri, s. m. (Livr.) Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

MAGISTRU, magiștri, s. m. (Livresc, rar) Profesor considerat în raport cu elevii săi. V. maestru. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită. MACEDONSKI, O. I 271. Am devenit o ființă superioară magistrului meu. EMINESCU, N. 79.

MAGISTRU s.m. Profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. ♦ (Liv.) Maestru, persoană care se distinge în mod deosebit în artă sau în știință. [< lat. magister].

MAGISTRU s. m. 1. profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. 2. maestru. (< lat. magister)

magistru m. 1. maestru; 2. cel versat într’o știință sau artă; 3. căpitan, inspector: magistrul orașului OD.

*magístru, -ă s. (lat. magister, magistra, d. magnus, mare, magis, maĭ [mult]. V. măĭestru). Maestru, profesor, mare artist orĭ savant. Odinioară (1848), șef, inspector.

maghistru sm vz magistru

magister sm vz magistru

magistru s. m., art. magistrul; pl. magiștri, art. magiștrii

magistru s. m., art. magistrul; pl. magiștri, art. magiștrii

magistru s. m., art. magistrul; pl. magiștri, art. magiștrii

magistru, -ștri.

MAGISTRU s. v. dascăl, maestru, profesor.

magistru s. v. DASCĂL. MAESTRU. PROFESOR.

IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el însuși (magistrul) a spus – Scolasticii, în lipsă de alte argumente, recurgeau în discuțiile lor la autoritatea necondiționată a magistrului lor Aristotel. V. și Autos epha.

MAGISTER DIXIT V. IPSE (MAGISTER) DIXIT.

Ipse dixit („A spus-o el”) sau Magister dixit („Magistrul a spus-o”), variante latine ale expresiei grecești αὐτὸς ἔφα („El a spus-o”) – Prin acest El sau magistru se înțelege filozoful grec Pitagora. Spre deosebire de școala discipolilor lui Platon, unde se admiteau divergențe de păreri (vezi: Amicus Plato sed magis amica veritas), în școala lui Pitagora, cînd se ivea vreo controversă, se citau cuvintele acestuia, adăugîndu-se: αὐτὸς ἔφα (El a spus-o). Astfel se aplana diferendul, fiecare înclinîndu-se în fața autorității magistrului. Ipse dixit e echivalentul latin, pe care Cicero l-a folosit în De natura deorum (1, 5, 10). Scolasticii (filozofi din evul mediu), preluînd metoda, au folosit versiunea latină a expresiei, atunci cînd citau părerile lui Aristotel pe care-l considerau maestrul lor. Prin urmare, atît αὐτὸς, cît și Magister dixit sau Ipse dixit se întrebuințează, la modul serios, cînd e vorba de inițiatorul unei școli – al unei doctrine, al unui curent, pentru care orice argument e fără de replică – sau, la modul ironic, cînd vrem să arătăm că cineva nu admite să fie combătut în părerile sale. FIL.

Iurare in verba magistri (lat. „A jura pe vorbele magistrului”) – Cu aceste cuvinte ironizează Horațiu într-o epistolă a sa (I, 1, 14) pe acei discipoli care socot părerile, teoriile, filozofia dascălului lor drept literă de evanghelie și îi invocă autoritatea ca și cum ar jura pe tablele legii. Formula modernă ar fi His masters voice (Vocea stăpînului), aplicată în derîdere celor care, ca o placă, se fac ecoul maestrului, șefului lor. Dar înainte de a se găsi această etichetă nouă și caustică, se folosea versiunea latină, care mai are și forma: In verba magistri iurare. LIT.

Magister dixit (lat. „A spus magistrul!”) – e forma cea mai uzitată pentru Ipse dixit și iurare in verba magistri sau pentru autos epha (vezi loc. citate). LIT.

MAGISTRU s. m. 1. (Învechit; de obicei cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Persoană care avea funcția de a supraveghea, a administra sau a comanda; grad ierarhic (în administrație, în armată etc.). V. ș e f, c o m a n d a n t. Au dobîndit dregătorie de magistru de oaste. ȘINCAI, HR. I, 98/1. Magistrul tunurilor, carele sta aproape, încă s-au omorît. id. ib. II, 117/16. I-au urmat intrarea cu această pompă: un maghistru de poliție cu oamenii lui; un număr mare de jandarmi cu săbiile scoase. AR (1829), 61²/32. [Spitalul] va avea un spițer vrednic, cinstit și cu diplomă de maghistru al farmației, doi agiutători și doi laboranți, CUCIURAN, D. 97/22. 1 magistru preste cai, 1 popă, 1 paharnic, 1 prefect al mesei (stolnic). BARIȚIU, P. A. I, 6, cf. 654. Magistrul de echipagiu au fost însărcinat cu astă treabă. CALENDAR (1859), 81/14. În... congregațiune un magistru, Ugrinus, cere de la rege să i se înapoiascâ moșiile sale. XENOPOL, I. R. III, 24. ◊ Magistrul orașului = primar. Această crăiască carte fusese citită în mijlocul pieței mari de către magistrul orașului. ODOBESCU, S. I, 98. ♦ Grad ierarhic în anumite ordine religioase, militare etc. S-au suit pe tronul crăiii Poloniii... încheind aleanție cu. . . maghistrul ordinului de Livonia. ASACHI, I. 97/23. 2. (Astăzi livresc) Persoană cu pregătire specială, care instruiește pe cineva într-un anumit domeniu de activitate ; s p e c. profesor, dascăl. Ceea ce la magistri s-ar putea numi uneori nebăgare de samă, devine la școlari un sistem. MAIORESCU, CR. I, 368. Am devenit o ființă superioară magistrului meu. EMINESCU, N. 79. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită, Și discipoli mă urmară cu voința nimicită. MACEDONSKI, O. I, 271. Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire Mai adineaori, cînd ziceai, Magistre, Că iadul nu-i decît o-nchipuire? TOPÎRCEANU, B. 93. Ca și magistrul nostru, nu puteam rezista dorinții și plăcerii de a le împărtăși... că, pentru a prinde pește, este nevoie mai mult de pește decît de undiță. SADOVEANU, O. IX, 367. ◊ Fig. Natura iaste prea înțelept maghistru. ȚICHINDEAL, F. 62/1. ♦ Meșter. Au cumpărat lemne de la împărații Tirului și a Sidonului și maghistrii (maistorii) de la dînșii au cerut. TEODOROVICI, I. 3/21. – Pl.: magistri. – Și: (învechit) magíster (NEGULICI, COSTINESCU), maghistru s. m. – Din lat. magister. Cf. germ. M a g i s t e r.

MAGHÍSTRU s. m. v. magistru.

MAGÍSTER s. m. v. magistru.