2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAGISTRU s. m. 1. (Învechit; de obicei cu determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Persoană care avea funcția de a supraveghea, a administra sau a comanda; grad ierarhic (în administrație, în armată etc.). V. ș e f, c o m a n d a n t. Au dobîndit dregătorie de magistru de oaste. ȘINCAI, HR. I, 98/1. Magistrul tunurilor, carele sta aproape, încă s-au omorît. id. ib. II, 117/16. I-au urmat intrarea cu această pompă: un maghistru de poliție cu oamenii lui; un număr mare de jandarmi cu săbiile scoase. AR (1829), 612/32. [Spitalul] va avea un spițer vrednic, cinstit și cu diplomă de maghistru al farmației, doi agiutători și doi laboranți, CUCIURAN, D. 97/22. 1 magistru preste cai, 1 popă, 1 paharnic, 1 prefect al mesei (stolnic). BARIȚIU, P. A. I, 6, cf. 654. Magistrul de echipagiu au fost însărcinat cu astă treabă. CALENDAR (1859), 81/14. În... congregațiune un magistru, Ugrinus, cere de la rege să i se înapoiascâ moșiile sale. XENOPOL, I. R. III, 24. ◊ Magistrul orașului = primar. Această crăiască carte fusese citită în mijlocul pieței mari de către magistrul orașului. ODOBESCU, S. I, 98. ♦ Grad ierarhic în anumite ordine religioase, militare etc. S-au suit pe tronul crăiii Poloniii... încheind aleanție cu. . . maghistrul ordinului de Livonia. ASACHI, I. 97/23. 2. (Astăzi livresc) Persoană cu pregătire specială, care instruiește pe cineva într-un anumit domeniu de activitate ; s p e c. profesor, dascăl. Ceea ce la magistri s-ar putea numi uneori nebăgare de samă, devine la școlari un sistem. MAIORESCU, CR. I, 368. Am devenit o ființă superioară magistrului meu. EMINESCU, N. 79. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită, Și discipoli mă urmară cu voința nimicită. MACEDONSKI, O. I, 271. Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire Mai adineaori, cînd ziceai, Magistre, Că iadul nu-i decît o-nchipuire? TOPÎRCEANU, B. 93. Ca și magistrul nostru, nu puteam rezista dorinții și plăcerii de a le împărtăși... că, pentru a prinde pește, este nevoie mai mult de pește decît de undiță. SADOVEANU, O. IX, 367. ◊ Fig. Natura iaste prea înțelept maghistru. ȚICHINDEAL, F. 62/1. ♦ Meșter. Au cumpărat lemne de la împărații Tirului și a Sidonului și maghistrii (maistorii) de la dînșii au cerut. TEODOROVICI, I. 3/21. – Pl.: magistri. – Și: (învechit) magíster (NEGULICI, COSTINESCU), maghistru s. m. – Din lat. magister. Cf. germ. M a g i s t e r.

MAGÍSTRU, magiștri, s. m. Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

magistru sm [At: ȘINCAI, HR. I, 98/1/ V: (înv) ~ter, ~ghis~ sm / Pl: ~ri / E: lat magister, ger Magister] 1 (Înv; cu determinări la genitiv sau udp „de”) Persoană care avea funcția de a supraveghea, a administra sau a comanda. 2 (Înv) Grad ierarhic în administrație, în armată etc. Vz comandant, șef 3 (Înv; îs) -ul orașului Primar. 4 Grad ierarhic în anumite ordine religioase, militare etc. 5 (Liv) Persoană cu pregătire specială, care instruiește pe cineva într-un anumit domeniu de activitate. 6 (Spc) Profesor. 7 (Înv) Meșter.

MAGÍSTRU, magiștri, s. m. (Livr.) Profesor (în raport cu elevii săi); dascăl. – Din lat. magister. Cf. germ. Magister.

MAGÍSTRU, magiștri, s. m. (Livresc, rar) Profesor considerat în raport cu elevii săi. V. maestru. Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită. MACEDONSKI, O. I 271. Am devenit o ființă superioară magistrului meu. EMINESCU, N. 79.

MAGÍSTRU s.m. Profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. ♦ (Liv.) Maestru, persoană care se distinge în mod deosebit în artă sau în știință. [< lat. magister].

MAGÍSTRU s. m. 1. profesor (în raport cu elevii lui); dascăl. 2. maestru. (< lat. magister)

magistru m. 1. maestru; 2. cel versat într’o știință sau artă; 3. căpitan, inspector: magistrul orașului OD.

*magístru, -ă s. (lat. magister, magistra, d. magnus, mare, magis, maĭ [mult]. V. măĭestru). Maestru, profesor, mare artist orĭ savant. Odinioară (1848), șef, inspector.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii

magístru s. m., art. magístrul; pl. magíștri, art. magíștrii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MAGÍSTRU s. v. dascăl, maestru, profesor.

magistru s. v. DASCĂL. MAESTRU. PROFESOR.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el însuși (magistrul) a spus – Scolasticii, în lipsă de alte argumente, recurgeau în discuțiile lor la autoritatea necondiționată a magistrului lor Aristotel. V. și Autos epha.

IURARE IN VERBA MAGISTRI (lat.) a jura pe cuvintele magistrului – Horațiu, „Epistulae”, I, 1, 14. A te încrede orbește în maestru, considerat infailibil.

MAGISTER DIXIT V. IPSE (MAGISTER) DIXIT.

Intrare: magistri
magistri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: magistru
substantiv masculin (M63)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magistru
  • magistrul
  • magistru‑
plural
  • magiștri
  • magiștrii
genitiv-dativ singular
  • magistru
  • magistrului
plural
  • magiștri
  • magiștrilor
vocativ singular
  • magistrule
  • magistre
plural
  • magiștrilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

magistru

  • 1. Profesor (în raport cu elevii săi).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: dascăl profesor, -oară attach_file 2 exemple
    exemple
    • Mi s-a zis pe rînd magistru, doctor, culme strălucită. MACEDONSKI, O. I 271.
      surse: DLRLC
    • Am devenit o ființă superioară magistrului meu. EMINESCU, N. 79.
      surse: DLRLC
    • 1.1. livresc Maestru, persoană care se distinge în mod deosebit în artă sau în știință.
      surse: DN sinonime: maestru, -ă

etimologie: