12 definiții pentru magistratură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAGISTRATÚRĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

magistratu sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: (rar) ~ri / E: ger Magistratur, fr magistratura] 1 Funcție sau demnitate publică la romani, la greci etc. 2 Timp cât exercita cineva o magistratură (1). 3 Totalitate a organelor administrative și judiciare care conduceau un oraș Si: municipalitate, magistrat (1). 4 Corp al magistraților (4). 5 Funcție de magistrat. 6 Profesiune de magistrat. 7 (Pgn; îvr) Funcție.

MAGISTRATÚRĂ, magistraturi, s. f. Corpul magistraților; funcția, profesiunea de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat. – Din germ. Magistratur, fr. magistrature.

MAGISTRATÚRĂ, magistraturi, s. f. (În vechea organizare judecătorească) Funcția magistratului; timpul cît își exercită funcția un magistrat. E o istorie din primii mei ani de magistratură. GALACTION, O. I 93. ♦ Corpul magistraților. Adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182.

MAGISTRATÚRĂ s.f. 1. Funcție, demnitate de magistrat; durata funcției unui magistrat. 2. Corpul magistraților. [Cf. germ. Magistratur, fr. magistrature, it. magistratura].

MAGISTRATÚRĂ s. f. 1. funcție, demnitate de magistrat; durata acestei funcții. 2. corpul magistraților. 3. (fig.) funcție înaltă, de răspundere. (< germ. Magistratur, fr. magistrature)

MAGISTRATÚRĂ ~i f. 1) Corpul magistraților. 2) Funcția de magistrat. /<germ. Magistratur, fr. magistrature

magistratură f. 1. demnitatea, sarcina magistratului; 2. timpul cât un magistrat își exercită funcțiunea; 3. corpul magistraților: se destină magistraturei.

*magistratúră f., pl. ĭ (d. magistrat; fr. -ture, it. -tura). Demnitatea de magistrat. Timpu cît eștĭ magistrat: supt magistratura mea. Corpu magistraților.

magistru sm [At: ȘINCAI, HR. I, 98/1/ V: (înv) ~ter, ~ghis~ sm / Pl: ~ri / E: lat magister, ger Magister] 1 (Înv; cu determinări la genitiv sau udp „de”) Persoană care avea funcția de a supraveghea, a administra sau a comanda. 2 (Înv) Grad ierarhic în administrație, în armată etc. Vz comandant, șef 3 (Înv; îs) -ul orașului Primar. 4 Grad ierarhic în anumite ordine religioase, militare etc. 5 (Liv) Persoană cu pregătire specială, care instruiește pe cineva într-un anumit domeniu de activitate. 6 (Spc) Profesor. 7 (Înv) Meșter.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

magistratúră s. f., g.-d. art. magistratúrii; (durate ale funcției de magistrat) pl. magistratúri

magistratúră s. f., g.-d. art. magistratúri; (timpul cât își exercită funcția un magistrat) pl. magistratúri

Intrare: magistratură
magistratură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • magistratu
  • magistratura
plural
  • magistraturi
  • magistraturile
genitiv-dativ singular
  • magistraturi
  • magistraturii
plural
  • magistraturi
  • magistraturilor
vocativ singular
plural

magistratură

  • 1. Corpul magistraților; demnitatea, profesia de magistrat; timpul cât își exercită funcția un magistrat.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • E o istorie din primii mei ani de magistratură. GALACTION, O. I 93.
      surse: DLRLC
    • Adus în capitală la ultima mișcare în magistratură. C. PETRESCU, C. V. 182.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat Funcție înaltă, de răspundere.
    surse: MDN '00

etimologie: