macaroane f. pl. pastă de făină fină, potrivită în țevi lungi și găunoase (mâncare favorită a Italienilor).

macarene sfp vz macaroană

macarine sf vz macaroană

macaroană sf [At: (a. 1703) F. N. 122 / V: (reg) ~rene sfp, ~rine ps / Pl: ~ne / E: ngr μαϰαρόνια] 1 (Mpl) Pastă făinoasă de fabricație industrială, asemănătoare cu un tub Vz spaghete. 2 (Pex) Pastă făinoasă de casă, tăiată în diferite forme Vz tăiței. 3 (Reg) Găluște din aluat. 4 (Reg; șîs ~ cu brânză) Colțunași.

macaron sn [At: COSTINESCU / Pl: ~oane / E: fr macaron] (Frî) Picromigdală (1).

MACAROANĂ, macaroane, s. f. (Mai ales la pl.) Paste făinoase în formă de tuburi lungi și subțiri. Dintr-o budincă de macaroane domnu Iohan își scoase și mîncă cu aceeași lăcomie. SADOVEANU, O. VIII 66. Vom mînca parmezan cu macaroane. NEGRUZZI, S. III 70.

MACAROANĂ s.f. (Mai ales la pl.) Paste făinoase în formă de tubușoare lungi și subțiri. [Cf. ngr. macaronia, it. maccheroni].

MACAROANĂ s. f. (pl.) paste făinoase în formă de tuburi lungi și subțiri. (< macaron/ic/ + -adă)

MACAROANĂ ~e f. mai ales la pl. Produs alimentar în formă de tuburi lungi și subțiri, care se consumă fierte. /<ngr. makarónia

*macaroánă (oa dift.) f., pl. e (ngr. makarónĭa, d. it. maccheroni, ven. macaroni, pl.). Cocă (pastă de făină) prefăcută în fire lungĭ și groase (saŭ și în cilindre cave) care, drese cu unt și brînză, se ferb și se mănîncă. Mold. nord (fr. macaron). Picromigdală. V. fidea.

macaroană s. f., g.-d. art. macaroanei; pl. macaroane

macaroană s. f., g.-d. art. macaroanei; pl. macaroane

macaroană s. f., g.-d. art. macaroanei; pl. macaroane

macaroane s. f., pl. – Un fel de paste făinoase. – Mr. macaroni. It. maccheroni (ven. macaroni), cf. ngr. μαϰαρούνια, bg. makaroni. – Der. macaronadă, s. f. (stil macaronic), din it. maccheronata; macaronic, adj., din fr. macaronique; macaronar, s. m. (italian).

a-i tăia (cuiva) macaroana expr. a întrerupe (pe cineva) din vorbit.

macaroană, macaroane s. f. (iron.) tresă, însemn de grad de pe o uniformă militară.

MACARON s. v. migdală amară, picromigdală.

macaron s. v. PICROMIGDALĂ.

MACARENE s. f. pl. v. macaroană.

MACARINE subst. pl. v. macaroană.

MACAROANĂ s. f. 1. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (v. s p a g h e t e); p. e x t. pastă făinoasă de casă tăiată în diferite forme (v. t ă i ț e i). Schimbă... gloanțele de pușcă în macaroane. (A. 1703). FN 122. Macaroane i fidea, confeturi i condite (A. 1791). IORGA A, S. D. VIII, 19. Vom mînca Parmezan cu macaroane Și confete și bomboane. NEGRUZZI, S. III, 70, cf. I 207. Dintr-o budincă de macaroane domnu Iohan își scoase și mîncă cu aceeași lăcomie. SADOVEANU, O. V, 326, cf. ALR II 4034/130, 520, 723. 2. (Regional, uneori determinat prin „cu brînză”) Găluște din aluat (ALR II 4036/102, 836); colțunași (ib. 4035/414). Răsături și macaroane, ib. 4036/102. Pl.: macaroane. – Și: (regional) macarene (H XIV 447) s. f. pl.; macaríne (ALR II/682) subst. pl. Din ngr. μαϰαρόνια.

MACARON s. n. (Franțuzism învechit) Picromigdală. Cf. COSTINESCU. Pl.: macaroane. Din fr. macaron.