MACAROANĂ s. f. 1. (Mai ales la pl.) Pastă făinoasă de fabricație industrială, în formă de tuburi lungi și subțiri (v. s p a g h e t e); p. e x t. pastă făinoasă de casă tăiată în diferite forme (v. t ă i ț e i). Schimbă... gloanțele de pușcă în macaroane. (A. 1703). FN 122. Macaroane i fidea, confeturi i condite (A. 1791). IORGA A, S. D. VIII, 19. Vom mînca Parmezan cu macaroane Și confete și bomboane. NEGRUZZI, S. III, 70, cf. I 207. Dintr-o budincă de macaroane domnu Iohan își scoase și mîncă cu aceeași lăcomie. SADOVEANU, O. V, 326, cf. ALR II 4034/130, 520, 723. 2. (Regional, uneori determinat prin „cu brînză”) Găluște din aluat (ALR II 4036/102, 836); colțunași (ib. 4035/414). Răsături și macaroane, ib. 4036/102. Pl.: macaroane. – Și: (regional) macarene (H XIV 447) s. f. pl.; macaríne (ALR II/682) subst. pl. Din ngr. μαϰαρόνια.