opțiuni
  • info

6 intrări

44 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

macai v vz măcăi

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.

macă sf [At: GR. S. I, 137 / V: ~ca / Pl: mace / E: ns cf moacă] (Reg) Măciucă.

macăi v vz măcăi

măcai v vz măcăi

măcăcăi v vz măcăi

măcăi vi [At: COSTINESCU / V: (pop) macai, (reg) mac~, ~cai, măcăcăi, mâcai, mâc~, mâcâi / Pzi: 3 măcăie, ~ește / E: mac1 + -ăi] 1 (D. rațe, imp d. gâște) A scoate strigătul caracteristic speciei. Si: (reg) a măcăli, a măcăni (1). 2 (Fig; d. armele de foc) A produce un zgomot scurt și sacadat Si: a pocni. 3 (Fig; prt; d. oameni) A trăncăni. 4 (Reg; d. broaște) A orăcăi.

mâcai v vz măcăi

mâcă2 sf [At: I. CR. IV, 369 / Pl: ? / E: ns cf mâcâi1] (Reg; dep) Femeie proastă.

mâcă1 sf [At: H II, 256 / Pl: ? / E: ns cf mămucă] (Dob) 1 Mamă (1). 2 Rudă mai bătrână.

mâcăi v vz măcăi

mâcâi2 v vz măcăi

mâcâi1 vr [At: DLR / Pzi: mâcâi / E: fo] 1 (Reg) A se bâlbâi. 2 (Reg) A se exprima greu.

MĂCĂI, pers. 3 măcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic «mac-mac». Rațele închise în coștirețe se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II 32. Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. – Variantă: măcăni (MACEDONSKI, O. III 110) vb. IV.

MĂCĂNI vb. IV v. măcăi.

MÎCĂ s. f. (Regional) Nume dezmierdător dat mamei, mătușii, nașei etc. Mîco, fie ce-ar fi, nu vrau să mă fac fugar, zise el cătră mă-sa. CONTEMPORANUL, III 775.

MÎCĂ s. f. (Reg.) Nume dezmierdător dat mamei, mătușii, nașei etc. – Din mă[mu]că.

A MĂCĂI pers. 3 măcăie intranz. (despre rațe) A scoate sunete caracteristice speciei; a face „mac-mac”. /mac + suf. ~ăi

măcăì v. 1. a striga, vorbind de rațe; 2. fam. a trâncăni din gură. [Onomatopee: mac! mac!].

măcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. mac-mac). Strig ca rața. – Și hăcăĭesc în nord; în vest măcăn, a -í: rața măcăne (Ĭov. 207).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

măcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 măcăie, imperf. 3 pl. măcăiau; conj. prez. 3 să măcăie

măcăi (a ~) vb., ind. prez. 3 măcăie, imperf. 3 sg. măcăia; conj. prez. 3 să măcăie

măcăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. măcăie; imperf. 3 sg. măcăia

măcăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MACĂ s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

MĂCĂI vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)

MĂCĂI vb. v. ocăcăi, orăcăi.

macă s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.

MĂCĂI vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)

măcăi vb. v. OCĂCĂI. ORĂCĂI.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

mâcâi, mâcâi, vb. IV (pop.) a se bâlbâi.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MACAI vb. IV v. măcăi.

MÁCĂ s. f. (Regional) Măciucă, bîtă. Cf. GR. S. I, 137, CHEST. V 95/63, 96/63. l-a dat c-o macă în cap și atîta i-a fost leacul. COMAN, GL. - Pl.: mace. – Și: macá s. f. CHEST. v 95/63, 96/63. – Etimologia necunoscută. Cf. m o a c ă.

MACĂI vb. IV v. măcăi.

MĂCAÍ vb. IV v. măcăi.

MĂCĂCĂI vb. IV v. măcăi.

MĂCĂÍ vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre rațe, impropriu despre gîște) A scoate strigătul caracteristic speciei, a face mac-mac; (regional) a măcăli, a măcăni. Se pomeni cu cîțiva boboci de rață măcăind după dînsul. ISPIRESCU, L. 325. În fundul ogrăzii, o rață leșească fuge-naintea noastră, măcăind speriată. VLAHUȚĂ, O. A. 382. Rațe cu capete de smarald măcăiesc. ANGHEL-IOSIF, C. L. 172. Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele. SADOVEANU, O. I, 410. Rațele, închise în coștirețe, se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II, 32. Cîrduri de gîște și rațe măcăiau la ușile cuhniilor. V. ROM. aprilie 1 954, 99. Toată noaptea măcăiește și cînd sboară, șuierește. ȘEZ. VII, 122. ♦ Fig. (Despre armele de foc) A produce un zgomot scurt și sacadat; a pocni. Tocmai noaptea tîrziu, pe front, în dosul mitralierelor care măcăiau înfricoșător. . . își mai veni în fire. REBREANU, NUV. 307. ♦ F i g. (Peiorativ, despre oameni) A trăncăni. V. c l ă m p ă n i. Cf. COSTINESCU, DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 2. (Regional, despre broaște) A orăcăi. ALR SN III h 730. – Prez. ind. pers. 3: măcăie și măcăiește. – Și: (popular) macai (H III 4, 101, 140, 325, VI 74, VII 133, VIII 98, X 208, 465, XI 75, XIII 174, XIV 436, 464, 488, XV 425, 490), (regional) măcaí (ib. X 423, 478), mîcăi (ib. III 245, X 85, XIV 4, 237, XVIII 140), mîcîí (ib. I 170, III 195), mîcaí (ib. VI 215, XVIII 304), macăí (ib. II 80, 117, 167, 207, ALR SN II h 381), (prin reduplicare) măcăcăi (ALEXI, W., H IV 429, ALR SN II h 381) vb. – Mac1 + suf. -ăi.

MÎCAÍ vb; IV v. măcăi.

MÎCĂ1 s. f. (Prin Dobr.) Nume,dat .mamei sau unei rude mai bătrîne. V. b î c ă. Cf. H II 256, XIV 400. - Pl.: ? – C f. m ă m u c ă. .

MÎCĂ2 s. f. (Regional) Calificativ injurios dat unei femei proaste (Nemțișor-Tírgu Neamț), Cf. I. CR. IV, 369. - Pl.: ? – Etimologia necunoscută. Cf. m î c î i1.

MÎCĂ3 s. f. v. moacă.

MÎCĂI vb. IV v. măcăi.

MÎCÎÎ2 vb. IV v. măcăi.

MÎCÎÎ1 vb. IV. R e f l. (Regional) A se bílbíi; a se exprima greu. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. - Prez. ind.: mîcîi. – Formație onomatopeică.

Intrare: macă
substantiv feminin (F99)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • macă
  • maca
plural — —
genitiv-dativ singular —
  • macăi
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: măcăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măcăi
  • măcăire
  • măcăit
  • măcăitu‑
  • măcăind
  • măcăindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • măcăie
 (să)
  • măcăie
  • măcăia
  • măcăi
  • măcăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • măcăie
 (să)
  • măcăie
  • măcăiau
  • măcăiră
  • măcăiseră
verb (V334)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măcăni
  • măcănire
  • măcănit
  • măcănitu‑
  • măcănind
  • măcănindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • măcăne
 (să)
  • măcăne
  • măcănea
  • măcăni
  • măcănise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • măcăne
 (să)
  • măcăne
  • măcăneau
  • măcăniră
  • măcăniseră
mâcai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
măcai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
macăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
macai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mâcai
mâcai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mâcă
substantiv feminin (F48)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mâcă
  • mâca
plural — —
genitiv-dativ singular
  • mâci
  • mâcii
  • mâchii
  • mâcăi
plural — —
vocativ singular
  • mâcă
  • mâco
plural —
Intrare: mâcăi
mâcăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mâcâi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mâcâi
  • mâcâire
  • mâcâit
  • mâcâitu‑
  • mâcâind
  • mâcâindu‑
 singular plural
  • mâcâie
  • mâcâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mâcâi
 (să)
  • mâcâi
  • mâcâiam
  • mâcâii
  • mâcâisem
a II-a (tu)
  • mâcâi
 (să)
  • mâcâi
  • mâcâiai
  • mâcâiși
  • mâcâiseși
a III-a (el, ea)
  • mâcâie
 (să)
  • mâcâie
  • mâcâia
  • mâcâi
  • mâcâise
plural I (noi)
  • mâcâim
 (să)
  • mâcâim
  • mâcâiam
  • mâcâirăm
  • mâcâiserăm
  • mâcâisem
a II-a (voi)
  • mâcâiți
 (să)
  • mâcâiți
  • mâcâiați
  • mâcâirăți
  • mâcâiserăți
  • mâcâiseți
a III-a (ei, ele)
  • mâcâie
 (să)
  • mâcâie
  • mâcâiau
  • mâcâiră
  • mâcâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

măcăiverb

  • 1. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: măcăni
    • format_quote Rațele închise în coștirețe se trezeau măcăind. CAMILAR, N. II 32. DLRLC
    • format_quote Un cîrd de rațe s-a năpustit măcăind zgomotos. SAHIA, N. 55. DLRLC
etimologie:
  • Mac + sufix -ăi. DEX '09 DEX '98

mâcăsubstantiv feminin

  • 1. regional Nume dezmierdător dat mamei, mătușii, nașei etc. DLRLC
    • format_quote Mîco, fie ce-ar fi, nu vrau să mă fac fugar, zise el cătră mă-sa. CONTEMPORANUL, III 775. DLRLC
etimologie:
  • mă[mu]că DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.