SCOȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

SCOȚI s. m. pl. Triburi celtice care populau inițial vestul și nordul Islandei și care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.

scoți s. m. pl.

scoți s. m. pl.

Macabei, numele celor șapte frați din familia de sacerdoți iudei a Asmoneilor, care au luptat împotriva dominației sirienilor Seleucizi și au suferit martiriul apărând independența Iudeii. Cei mai importanți au fost: Matalia (†167 î. Hr.), Iuda (†160 î. Hr.), Ionatan (†164 îHr.) și Simon (†135 î. Hr.). După obținerea independenței au întemeiat o dinastie de regi (167-37 î. Hr.). ◊ Cartea întâi și a doua a Macabeilor v. carte.

MACABEI (MACCABEI), familie de sacerdoți iudei, a Asmoneilor, formată din șapte frați, cei mai importanți fiind: Matalia, Iuda, Ionatan și Simon. Au luptat împotriva dominației Seleucizilor. După obținerea independenței, au întemeiat o dinastie de regi (167-37 î. Hr.). În „Vechiul Testament” există trei cărți ale M: Cartea întâi, scriere cu caracter istoric, necanonic, care relatează lupta evreilor, conduși de M., împotriva sirienilor, pentru apărarea credinței și a independenței în perioada de început a domniei lui Alexandru cel Mare până la Hircan I (134-104 î. Hr.); Cartea a doua, scriere cu caracter istoric, prezentând aceleași evenimente ca și prima, dar relatate pe scurt; Cartea a treia, scriere necanonică. prezintă persecuția evreilor din Egipt în timpul lui Ptolemeu Philopator (221-204 î. Hr.). A fost întocmită de un iudeu din Egipt în limba greacă.

SCÓȚI (< fr., lat.) s. m. pl. Triburi celtice care populau la începutul erei creștine părțile de V și de N ale Irlandei. În sec. 5-6 s-au așezat în N Marii Britanii, regiune numită ulterior Scoția.

scoți s.m. pl. (înv.) scoțieni.